Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare. Proiectul Reading for Life al Clubului de lectură #Experientze, la a doua ediție
În prima jumătate a lunii iunie, membrii Clubului de lectură #Experientze de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare au organizat cea de-a doua ediție a Concursului de dicție și „public speaking”. Optând pentru tema "O carte pentru viață", la secțiunea discurs, proiectul și-a propus și în acest an să susțină dezvoltarea personală a elevilor pregătindu-i pentru viață prin formarea unor competențe de producere a unor discursuri orale/scrise corecte și coerente.
Promovând lectura ca abilitate de viață prin activități de tip extrașcolar, proiectul și implicit toate activitățile subordonate acestuia au vizat și dezvoltarea creativității atât în plan artistic cât și estetic, susținând interdisciplinaritatea.
Ultima activitate din cadrul acestuia a oferit participanților și șansa de a face cunoștință cu toate activitățile Clubului de lectură #Experientze desfășurate de-a lungul celor doi ani de când a fost înființat, printr-o prezentarea PPT.Aceasta a subliniat cele două activități destinate Zilei Internaţionale a Cititului Împreună (ZICI), coordonate la nivel național de grupul Citim Împreună România, sesiunile de lectură publică, întâlnirile cu scriitorii autohtoni, experiențele de artă dramatică, activitățile dedicate unor evenimente istorice sau culturale, activitățile de voluntariat etc.
Alături de cadrele didactice implicate în calitate de parteneri și colaboratori, cei prezenți au demonstrat că e dificil și emoționant, dar foarte important să vorbești corect, în public.Toți oratorii au fost premiați, în funcție de performanțe, cu diplome, mape, agende și pixuri personalizate, noii membrii ai clubului, primind în acest cadru festiv tricouri și șepcuțe “marca #Experientze”.
De asemenea, au fost premiați și elevii din clasa a VIII-a care în urmă cu doi ani au propus inițierea Clubului de lectură #Experientze și s-au implicat în toate activitățile-David Bozbici, Oana Hognogi și Andreia Olari care la rândul lor au predat ștafeta colegilor mai mici din noul Staff al clubului.
Nu în ultimul rând, menționăm că Proiectul Reading for Life, nu ar fi putut fi realizat în această formă, fără sprijinul Primăriei municipiului Bistrița, al d-nei director prof. Lucica Iacob, al Sepia Print care a personalizat echipamentul membrilor clubului și a realizat diplomele invitaților și participanților și celelalte resurse și al cofetăriei Aida care ne-a ajutat să avem parte pe lângă experiențele literare, culturale și afective și de o experiență culinară pe măsură, un tort aniversar.
Le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în activitățile noastre și în acest an școlar și le dorim o vacanță de vis cu cât mai multe... experientze de lectură!
Prof. Coord. Clubul de lectură #Experientze
Claudia Feldrihan
Citiţi şi:
- A treia ediție a Proiectul Reading for Life al Clubului de lectură #Experientze de la Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare
- Clubul de lectură #Experientze, la finalul Proiectului Reading for Life
- A patra ediție a Proiectul Reading for Life al Clubului de lectură #Experientze de la Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare
- Proiectul Reading for Life al Clubului de lectură #Experientze de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare”-ediția a V-a
- Clubul de lectură #Experientze –Magia Sărbătorilor de Iarnă
Adaugă comentariu nou