Deputatul Ionuţ Simionca (PMP): Ca parlamentar, anul 2018 a fost unul bogat în realizări. Vreau ca bistriţenii să fie mulţumiţi de munca mea

Deputatul Ionuţ Simionca (PMP) susţine că anul 2018 a fost, pentru el, ca parlamentar de Bistrița-Năsăud, un an bogat în activități și realizări.

     „Nu am stat degeaba, nu am dormit în Parlamentul României, nu am lipsit de la lucrările în plen, dar în acelaşi timp nu am lipsit din viaţa bistriţenilor. Am încercat tot timpul să mă împart între Bucureşti, la Parlament să reprezint cu cninste bistriţenii, şi să vin în cele 2-3 zile la Bistriţa, să stau de vorbă cu bistriţenii, cu primarii din judeţul nostru, cu oamenii de afaceri, cu toţi cei care aveau un punct de vedere sau o problemă. În activitatea mea parlamentară din 2018 şi nu numai am arătat că sunt unul dintre aleșii care nu s-au culcat pe o ureche după alegeri și care nu așteaptă următoarea campanie electorală pentru a promite din nou ceea ce nuU se va întâmpla”, a declarat deputatul Simionca, în cadrul unei conferinţe de presă.

Parlamentarul bistriţean a menţionat că a reuşit să ducă la bun sfârşit două proiecte legislative, la care a fost unic inițiator, care au fost promulgate ca legi, respectiv „Legea Colectiv” și „Legea Viişoara”, privind amplasarea de bariere la trecerile la nivel cu calea ferat, „două legi bune, care aduc un plus de siguranţă bistriţenilor şi românilor”.

„Partidul Mişcarea Populară a reuşit să mai treacă o lege, legea privind construcţia Autostrăzii Unirii, Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni,proiect legislativ unic în ţara noastră şi atât de necesar (n.n.  - Legea nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iaşi - Târgu Mureş). Mă bucur că am fost unul dintre coiniţiatorii acestei legi şi că noi, cei din PMP, am reuşit să trecem o lege de o aşa importanţă. Eu personal am făcut un proiect legislativ pe care l-am numit Autostrada Nordului. Au fost multe discuţii pe acest proiect, dar nimeni nu l-a elaborat. Spe că şi acest proiect legislativ va avea acelaşi suuces ca si Autostrata Unirii”, a menţionat deputatul Ionuţ Simionca.

Parlamentarul PMP a ţinut să precizeze că aceste proiecte nu sunt singulare, astfel că, în total, la Camera Deputaților a înregistrat până acum 120 de inițiative legislative, singur (12) sau împreună cu alți colegi. Dintre iniţiative, două treimi  - 66 - sunt numai de anul trecut şi acoperă cele mai variate domenii de activitate, propunând modificarea legislației din domeniul sănătății, educației naționale, circulației pe drumurile publice, audiovizualului, administrației publice locale, dar și modificarea Codului muncii, a Codului fiscal și a Codului penal.

     „Am adresat 97 de întrebări și interpelări miniștrilor și diferitelor instituții publice, marea majoritate în interesul bistrițenilor, din care 73 în 2018. (...) De asemenea, am avut 142 de intervenții pe diverse proiecte de lege (din care 66 anul trecut) și 28 de declarații politice pe teme de actualitate (din care 21 în 2018), toate prezentate în plenul Camerei Deputaților. Din septembrie 2018, am devenit membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții și sunt, în continuare, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Am participat și la activități parlamentare în străinătate”, a punctat Ionuţ Simionca.

     Pe plan local, deputatul PMP BN a menţionat că a avut numeroase întâlniri cu primarii din județ, a participat la diferite activități publice, s-a întâlnit cu oamenii, cu celelalte partide din opoziție, „a ajutat cum a putut mai bine”.

„Nu este un secret că sunt nemulțumit de felul cum este gospodărit municipiul Bistrița, mi-aș dori ca lucrurile să stea mult mai bine, dar luptele mele nu sunt împotriva administrației, ci pentru mai binele oamenilor. Cele cinci ambulanțe noi pe care Bistrița le-a primit sunt un exemplu clar: m-am zbătut mai bine de un an pentru ele, am bătut pe la ușile miniștrilor sănătății, am făcut interpelări, am susținut declarații politice și, când în sfârșit au ajuns la noi, sunt certat că nu am niciun merit. Ce este cel mai important aici, este faptul că bistrițenii au acum asigurate condiții mai bune. Restul e poezie, dar nu ca a lui Eminescu”, a aspus Ionuţ Simionca.

Ales în 2018 ca  vicepreședinte al PMP pentru mediul de afaceri, Simionca a ţinut să sublinieze faptul că împreună cu colegii de partid, a început mai multe proiecte și a desfășurat mai multe campanii în scopul însănătoșirii politicii și administrației românești – pprecum eliminarea pensiilor speciale, alegeerea primarilor în două tururi, reducerea numărului de parlamentari la 300, Unirea cu R. Moldova etc.

„Cum spuneam, nu am stat degeaba, vreau ca bistrițenii să fie mulțumiți de activitatea mea și, bineînțeles, pentru asta mă străduiesc permanent. Vreau ca în 2019 să obțin și mai multe rezultate bune. De fapt, vreau să obțin cât mai multe lucruri bune pentru bistrițeni și asta nu se poate fără muncă, multă muncă”, a concluzionat deputatul Ionuţ Simionca.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5