Apicultori bistriţeni, la Blaj
La cel mai mare târg apicol din România, de la Blaj, oraş ce a găzduit în acest an un eveniment apicol european de înalt nivel, au participat şi 40 de apicultori din Bistriţa-Năsăud, în frunte cu preşedintele filialei, ing. Constantin Rais.
La sărbătoarea mierii, au luat parte specialişti din domeniu, profesori, medici, apiterapişti şi apicultori din Polonia, Ungaria, Serbia, Slovacia, Turcia, Grecia, Italia. Au avut loc dezbateri, comunicări, simpozioane, întreaga manifestare devenind un punct de referinţă pentru procesatori şi exportatori de miere, dar şi pentru apicultorii profesionişti sau amatori. Bistriţenii prezenţi au aflat noutăţile din domeniul creşterii albinelor, dar şi din sectorul utilajelor şi echipamentelor actuale, de ultimă generaţie, pentru extracţia şi ambalarea mierii.
În cadrul târgului, a fost prezent, ca de fiecare dată, şi numărul unu din România, cea mai mare fabrică de faguri din ţara noastră, firma ETA, prin administratorul acesteia, bistriţeanul Ioan Cămărăşan. Standul acestuia a întrunit şi de această dată cele mai elogioase aprecieri pentru calitatea şi puritatea fagurilor artificiali.
Adaugă comentariu nou