Noutate stilistică în lirica lui George Echim

Filonul poeziei lui George Echim îşi are originea în frumuseţea spirituală a unei lumi în care,, s-a născut veşnicia’’. Pentru el, această sintagmă înseamnă meleagurile Monorului, satul care i-a mângâiat copilăria şi îl însoţeşte ca o binecuvântare în oraşul de la poalele Tâmpei.
George Echim este autorul a şase volume de versuri, pline de armonie şi sensibilitate , care îl fixează într-un peisaj literar bine conturat şi remarcat de critica literară. Sunt titluri simbolice cu un pronunţat caracter existenţial : Identitate, Împliniri, Frumoasa Cale, Zori în amurg, La cumpăna timpului, Neînvinsul.
Lirica poetului monorean este distilată prin propria sa concepţie despre lume, în care cuvântul se decantează la temperatura sufletului său. El surprinde viaţa în toate ipostazele ei, punând mai presus decât orice, sentimentul iubirii, căruia îi atribuie cele mai diverse nuanţe. Versul lui este pur, muzical şi răsucit în idei şi imagini. Este un poet autentic, inconfundabil, care aleargă mereu după cuvinte pentru a le pune în retorta ascunsă a poeziei sale :,,Poezia... stă ascunsă/ Îşi aşteaptă...vremea ei ? / Temătoare şi supusă / Vrea să iasă din...condei ?.../ Veseloasă vrea să cânte/ Aşa cum cânta cândva / Sufletele să ne-ncânte, / Inima ne-a bucura’’ (Poezie ). Prin interogaţia retorică, destul de des folosită, el caută răspunsuri la marile probleme ale vieţii : ,, Dacă lumea...tace/ Şi e fără dor,/ Cine va mai face/ Un alt viitor ?’’ (Unora ).
Volumul de poezii,, La cumpăna timpului’’este o confesiune lăuntrică despre trecerea inexorabilă a timpului. Aici se nasc întrebări, se croiesc vise, se conjugă verbul,,a fi’’la toate timpurile, se declină dorul în culorile vârstei, se îmbracă viaţa în haina miraculoasă a iubirii faţă de familie, faţă de neam şi de ţară. Sunt elocvente poeziile : Binecuvântare, Peste timp, Drumul vieţii, Mi-e dor, De dragul tău, Te iubesc, ţară !, Iubire din iubire, ş.a.
George Echim nu este preocupat numai de conţinutul creaţiei sale poetice, în care pune multă pasiune şi talent, ci se află într-o permanentă căutare de forme stilistice. Volumul,,Neînvinsul’’ face dovada unei asemenea încercări de-a aduce în faţa cititorului ,,o nouă formulă estetică îndrăzneaţă şi inedită’’, cum spune însuşi autorul, aceea a macroacrostihului. Despre acrostih ştim că este o poezie de mică întindere, numită şi poezie,, cu ţintă’’ sau mai nou,,poezie codificată’’, pentru că este astfel construită încât, primele litere ale versurilor, citite vertical, dau un cuvânt, o sintagmă sau un nume pe care autorul l-a ales ca motiv principal al poeziei. În macroacrostih, noutatea constă în ataşarea la aceeaşi literă a câte două versuri, care împreună cu celelalte, citite invers, formează cuvântul iniţial : ANA, MADAM, ATAŞATA, POTOP etc. Reluând ordinea inversă a versurilor se naşte cea de-a doua strofă care îşi păstrează logica şi ideea de bază.
Această nouă formă de versificaţie prezintă o serie de dificultăţi, de constrângeri, de piedici în alcătuirea structurii poeziei şi mai ales în construirea mesajului artistic. George Echim reuşeşte să facă acest exerciţiu stilistic cu multă pricepere şi talent, declarându-se mulţumit că, prin volumul ,,Neînvinsul’’ prezintă ,,elemente de absolută noutate în peisajul poetic’’, punând la încercare curiozitatea cititorului.