Nunta, preotul și rozariul

Ne cunoșteam mai mult, din vedere. Se baza și pe intuiția lui spunându-mi că seamăn destul de bine cu tatăl meu, preotul Grigore Zăgrean.

   Recent l-am sesizat, mai de departe, la o nuntă a unei familii originare din satul în care este preot.

   În timpul unei ieșiri, pe terasa localului, unde se desfășura petrecerea nupțială, m-a abordat și am stat puțin de vorbă. Îmi amintea de tatăl meu, pe care l-a cunoscut din spusele preotului Iosif Chiciudean, paroh în Herina.

   După o vreme a trecut pe lângă masa unde mă aflam împreună cu soția și cu niște foști colegi de dăscălie beclenară. Am observat că în mâna dreaptă avea un rozariu. Remarcând privirea mea iscoditoare, țintită asupra rozariului, mi-a spus că n-a avut timp să parcurgă rozariul pe care îl face zilnic și că s-a retras afară, în noapte, pentru a se ruga. M-au emoționat spusele lui. Nu mi-a trecut prin gând ideea că cineva dintre  mesenii de la nuntă se  duce afară și sub mantaua neagră a nopții se roagă. Vrednic preot, mi-am spus în sinea mea.

   La o altă ieșire pe terasă, am convorbit mai mult și mi-a mărturisit că Rozariul este pentru dânsul o necesitate existențială cotidiană și m-a îndemnat să perseverez a mă ruga, asigurându-mă că într-o zi, într-un anumit moment dat, o să ajung în starea care îl stăpânește pe el, nici o zi fără Rozariu.

   Întâlnirea cu preotul, care la nuntă fiind, a ieșit din restaurant și s-a rugat sub vălul nopții, mi-a adus aminte de versurile ,,Imnului Episcopilor Martiri” (autor Anamaria Carmen Opreanu), cu referire directă la Rozariu: ,,Au iubit Cetatea Romei, s-au rugat în graiul lor,/Cu Rozarul Maicii Sfinte au unit acest popor”. Frumos și emoționant!

   În timp ce manelele zdrăngăneau și muzica lor bombarda timpanele nuntașilor, un preot se ruga în noapte și pentru noi.