O mănăstire din judeţ va deschide un centru pentru copii orfani
Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din comuna Rebra – Parva va construi un centru pentru copiii orfani.
Stareţul mănăstirii, protosinghelul Chiril Zăgrean a declarat pentru Agenția de știri Basilica faptul că așezământul va cuprinde o clădire cu o capacitate de cazare a 50 de copii, un cabinet medical, o sală de mese și ateliere de creație.
În atelierele de meșteșugărit, copiii vor avea ocazia de a întreprinde activități creative între care și pictatul.
Părintele stareț a spus că așezământul va cuprinde, de asemenea, un lăcaș de cult închinat Sfântului Siluan Atonitul, care are scopul de a forma conduita spirituală a copiilor.
În momentul actual, mănăstirea a depus documentația pentru includerea în interiorul localității a terenului unde urmează să fie construit centrul.
Finanțarea centrului se va face din fondurile Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și din donații. Persoanele care doresc să ajute pot afla mai multe informații aici.
Mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel din comuna Rebra – Parva a fost întemeiată în 1993, cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania.
Un an mai târziu a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, lăcaș de rugăciune ce a fost finalizat și sfințit în 2009. În prezent, în mănăstirea de la Rebra-Parva viețuiesc 10 monahi.
Citiţi şi:
- Destinațiile exotice- punctul de relansare al turismului în 2020
- 20 curiozități despre apa minerală
- Urmează să îi cumperi cadou unei femei din viața ta? Nu pleca la cumpărături fără să citești LISTA cu SFATURI
- Cele mai populare jocuri de păcănele: Top 10 sloturi online
- ACHIZITIA DE UTILAJE PENTRU SAPATURI DE FUNDARE LA CONSTRUCTII
Adaugă comentariu nou