O NOUĂ FAŢĂ A PRIMĂRIEI DIN PRUNDU BÂRGĂULUI
La Prundu Bârgăului a avut loc un eveniment deosebit: reinaugurarea sediului primăriei locale, de curând renovate şi oficierea slujbei religioase, sau feştania noilor încăperi şi a monumentalei clădiri, de peste două secole vechime.
Festivitatea a început, joi, la ora 14, în holul arhiplin al administraţiei locale prundene, prin tăierea panglicii de către primarul Ilie Avram, deputatul bistriţean Ioan Ţintean şi administratorul public Vasile Negruşeri, după care, în sala de şedinţe de la primul etaj, a urmat slujba oficiată de cinci preoţi bârgăuani: Ioan Jauca, Vasile Turc, Liviu Tomoroga, Gabriel Pugna şi David Paşca. După slujba religioasă, Ilie Avram, primarul comunei, a prezentat un scurt istoric al clădirii şi a etapelor de reabilitare, începute în 2008 şi finalizate la sfârşitul anului 2009, aducând mulţumiri firmelor care au realizat lucrările. Au mai luat cuvântul deputatul Ioan Ţintean, administratorul public Vasile Negruşeri şi viceprimarul bistriţean George Avram, care au apreciat eforturile prundenilor
Trebuie remarcat faptul că lucrările de reabilitare, a vechii Case a Maiorului, care era sediul companiilor grănicereşti din Valea Bârgăului, au fost începute de fostul primar Ilie Vlad, în prezent viceprimar, care, deşi nu a ales varianta ridicării unei noi clădiri şi înscrierea celei vechi în patrimoniul monumentelor istorice, a reuşit, prin tenacitatea sa, realizarea unei feţe noi pentru actuala primărie prundeană. Consilierii locali şi funcţionarii din aparatul primăriei sunt mulţumiţi de noile condiţii de muncă create.
Adaugă comentariu nou