O oală cu mâncare a pus pe jar pompierii
Sâmbătă, 11 februarie, la ora 15.06, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al jud. Bistriţa – Năsăud a fost anunţat despre o sesizare de fum într-un apartament situat pe strada Sucevei din municipiul Bistriţa.
Garda de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa s-a deplasat la locul evenimentului cu două autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă.
,,În momentul ajungerii la locul intervenţiei, pompierii militari au constatat că ardea o oală cu mâncare lăsată nesupravegheată pe aparatul de gătit, atât apartamentul cât şi scara blocului fiind inundate de fum. S-a acţionat pentru oprirea alimentării cu gaze a aparatului de gătit şi răcirea zonei de ardere. Intervenţia a durat aproximativ 10 de minute. Valoarea bunurilor salvate se ridică la aproximativ 120.000 lei”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt ISU B-N.
Adaugă comentariu nou