O parcare supraetajată va fi construită la Băile Figa, printr-un proiect european. Nicolae Moldovan: Cu excepţia locuitorilor, nicio maşină nu va mai parca în oraş

Primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că administraţia locală a obţinut finanţare prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020, pentru elaborarea documentaţiilor pentru două proiecte majore.

„Am câştigat două proiecte de mare impact. În primul rând, este vorba de Mobilitate III – Becleanul, oraşul inteligent. Proiectele de mobilitate vor fi finanţate şi în exerciţiul financiar european. De data aceasta ne-a dat voie să pregătim toată documentaţia. Pregătirea acestor proiecte punea o mare presiune pe bugetul local, iar oraşe mici - să nu le condamnaţi, chiar din judeţul nostru – nu puteau finanţa, nu aveau bonitate financiară. Noi am stat un pic mai bine la capitolul acesta datorită unor strategii avute în timp şi ne-am permis să cheltuim. Aproape 100.000 de euro costă pregătirea unui proiect european ca să îl aduci la o maturitate de finanţare. De data asta s-a schimbat puţin strategia. S-a găsit o metodă să poată intra orice oraş şi ni s-au dat banii respectivi. Ni s-au dat banii pentru Mobilitate urbană III şi Regenerare urbană”, a declarat primarul Nicolae Moldovan.

Potrivit acestuia, Mobilitate urbană III va fi continuarea proiectului cu piste de biciclete spre varianta ocolitoare a oraşului, spre dig. Un alt circuit al pistelor de biciclete va merge spre un alt cartier – La Şuri, unde va fi un pod panoramic. Practic, tot digul va fi amenajat cu piste de biciclete şi trotuare. Aceste noi circuite vor însuma 18 km.

„De asemenea, vom face parcarea în afara oraşului. Nu vom mai da voie să parcheze nicio maşină în oraş, asta pentru că avem transport public local. Parcarea va fi la Băile Figa, va avea 7-8 etaje, vor fi bani suficienţi la dispoziţie. Vor parca în afara oraşului, vor lua autobuzul electric şi-şi vor face toate treburile în oraş. Nu vizează populaţia oraşului, ci persoanele care au de rezolvat anumite lucruri la instituţii. Se practică şi în alte localităţi, astfel vom elimina şi parcările care se fac pe DN 17. Cutumele de astăzi se vor elimina. Avem deja un regulament al parcărilor de 2-3 ani. Vor fi şi excepţii pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru parcările care sunt în centru. Parcarea va avea şi staţii de încărcare pentru maşinile electrice”, a explicat Nicolae Moldovan.

Tot prin proiectul de Mobilitate III se are în vedere achiziţionarea a două autobuze, plantarea de aliniamente şi arbuşti, dar şi digitalizarea mobilităţii, şi nu în ultimul rând, amenajarea celor două stadioane ale oraşului, cu locuri de joacă, spaţii de fitness etc..

          Prin proiectul de regenerarea urbană, va în vizor va intra traseul adiacent DN 17, cu unele intersecţii. ”De la intrarea în oraş, până la ieşire vom avea spaţii verzi, vor fi modernizate spaţiile publice, după modelul oraşului Sinaia, cu fântâni arteziene, mobilier urban modern.  Până în luna mai vor fi finalizate aceste documente pentru a le putea depune la deschiderea axelor de finanţare. Pregătim şi proiectele pentru Grădina urbană, pentru amenajarea falezei Someşului, pentru Smart City, pentru izolarea termică a blocurilor rămase, vom face din bugetul local”, ne-a explicat primarul oraşului Beclean.

 

Comentarii

28/10/20 11:36
cititor

Ma sunteti normali la cap ? Cum adica ... " orasul are transport public de persoane " ... si toate masinile sa fie duse la Figa la parcarea aia ... ? D-apoi Figa este la 3 Km de Beclean desteptilor , cine credeti voi c-o sa-si duca masina acolo... ?!
Ma... tu asta care ai astfel de idei, du-te la doctor... repede ! Aaaaa.... ca se va face acolo o parcare ... este altceva, ptr cei care merg la " baile " de acolo... dar ca sa nu mai dai voie nimanui sa mai parcheze in oras... eu cred ca tu esti beteag cu " microcipul " !
Altceva este sa obligi locuitorii ( localnicii ) sa-si bage masinile fiecare in curtea unde sta, sau in fata blocurilor... unde au parcarea ... dar sa nu permiti nimanui sa parcheze in oras... este o himera ... care nu se va respecta niciodata ... !
Domnule primar Moldovan... eu te stiu pe m'ata un "copil al Domnului "... dus la Sfanta Biserica ... sper ca nu ti s-au " virusat " programele din " microcip " si nu cred ca-i ideia m'atale !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5