Oare extratereștrii sunt creați și ei după chipul și asemănarea lui Dumnezeu ?!

Icoanele creștine prezintă, uneori, viziuni extraterestre, ca și în cazul Madonnei de mai jos, pe care o reproducem.  Dificultățile teologice ce au apărut privitor la posibilitatea existenței civilizațiilor extraterestre mai avansate decât noi sunt mai puțin deranjante în Iudaism și Islamism.  Explicit, Coranul scrie:  “Și printre semnele Lui este crearea Cerului și al Pământului și a creaturiilor vii pe care El le-a risipit prin ele”.  Cu toate acestea, cele două religii remarcă rolul central al ființei umane care a fost primită în universul Divinității prin credință?  Sau știință!  Oare un extraterestru ar putea deveni evreu sau musulman?  Se pare că budiștii și hinudușii ar putea să fie în gradul cel mai mic amenințați de perspectiva viitorului lor ca și colonie a străinilor extratereștri avansați, și asta, datorită conceptului lor pluralist despre Dumnezeu și a viziunilor tradiționale mărețe despre cosmos.  Dalai Lama spune:  “Vizitatorii sunt ființe simțitoare din Univers, aparent tulburate de cele ce se petrec pe Pământ.”  Credem noi că se referă la războaie, imbecilizarea mistică a umanității prin religii și secte, prin clerici – “paraziții societății omenești”  (filosoful german Nietsche), sărăcie materială și spirituală, xenofobie, droguri, pornografie, amnezie și demență.

Ce se întâmplă, de fapt, în lumea creștină, în care tot mai mult este prezent un rasism creștin?  Cine nu este cu noi, este împotriva noastră...  Omul a fost transformat de către “băieți isteți”  într-un “zeu al fricii”.  Inchiziția religioasă a ucis  “în numele lui Dumnezeu”  (al cărui Dumnezeu?) mai mulți oameni decât cele două războaie mondiale.  Jordano Bruno afirmând, la acea vreme, pluralitatea lumilor locuite de ființe inteligente, a fost ars pe rug.  Astăzi, Vaticanul recunoaște că și extratereștrii sunt  “copiii lui Dumnezeu”.

            În lumea mileniului III, există secte ciudate precum cea a  Raelinielor, care afirmă că marii profeți ai Omenirii, Madonna, Iisus, Moise, Buddha și Mahomed au fost aleși și formați de către extratereștrii din univers.

            Dacă ai fi intrebat să dai un exemplu de extraterestru, omule, pronunță numele lui Dumnezeu, Ce trăind în Cer, adică în spațiul extra-terestru, în afara Terrei, poate fi numit Extraterestru.

            Un om credincios cu adevărat merge spre Dumnezeul – extraterestru doar pe drumul științelor cosmice, restul fiind paranoia colectivă întreținută și manipulată de religii.

            Toate popoarele de pe Pământ susțin că strămoșii lor au venit din cer, din Cosmos.

            Geneza adevărată a oamenilor a fost înfăptuită de către extratereștrii reptilieni, prin inginerie și manipulări genetice de către acești astronauți și savanți galactici!

 

                                                                                  Al. C. Miloș,

                                                                                     scriitor

Comentarii

10/10/16 13:57
Ion

Nu! Ceea ce numiţi extratereştri sunt demoni. Îngerii sunt ai lui Dumnezeu, o spune aceasta şi chipul lor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5