Organistul austriac Stefan Donner concertează la orga istorică Johannes Prause din Bistrița
Stefan Donner este unul dintre cei mai apreciați organiști ai generației sale. Laureat al unor importante concursuri internaționale, bursier Fulbright și profesor la Universitatea de Muzică și Arte Performative din Viena, artistul desfășoară o intensă activitate concertistică pe marile scene ale Europei, Statelor Unite, Israelului, Australiei și Asiei. A susținut recitaluri în locații prestigioase, precum Musikverein din Viena, Catedrala St. Patrick din New York sau Grace Cathedral din San Francisco, fiind recunoscut pentru virtuozitatea și sensibilitatea interpretărilor sale.
Programul recitalului propune o călătorie muzicală prin aproape trei secole de creație europeană, reunind lucrări semnate de Jan Pieterszoon Sweelinck, Johann Jakob Froberger, Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart și Felix Mendelssohn Bartholdy. Publicul va avea ocazia să asculte lucrări reprezentative precum Echo Fantasia, Fantasia sopra ut, re, mi, fa, sol, la, celebra Pièce d'Orgue de Bach, Adagio și Allegro și Eine kleine Gigue de Mozart, recitalul încheindu-se cu monumentala Sonată în Si bemol major, op. 65 nr. 4 de Mendelssohn, una dintre cele mai importante creații romantice pentru orgă.
Evenimentul oferă publicului bistrițean o ocazie rară de a asculta un muzician de prestigiu internațional interpretând pe orga istorică Johannes Prause, instrument care, prin bogăția și autenticitatea sonorității sale, pune în valoare în mod ideal repertoriul ales pentru această seară.
Intrarea este liberă. La ieșire, organizatorii vor adresa publicului rugămintea de a face o donație benevolă, destinată susținerii organizării concertelor de orgă și conservării acestui valoros patrimoniu muzical și cultural.
Program
Jan Pieterszoon Sweelinck (1562 – 1621): Echo Fantasia in d, SwVV 261
Johann Jakob Froberger (1616 – 1667): Fantasia sopra ut, re, mi, fa, sol, la, FbWV 201
Johann Sebastian Bach (1685 – 1750): Pièce d’orgue“, BWV 572
Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791): Adagio und Allegro f, KV 594; Eine kleine Gigue, KV 574
Parohia Evanghelică C.A. Bistrița

























Adaugă comentariu nou