Ovidiu Creţu: Bistriţa a beneficiat de o structură pe verticală – Guvern, Consiliu Judeţean – extraodinar de favorabilă
Prezenţa la Bistriţa a fostului premier Victor Ponta şi a fostului ministru al Fondurilor Europene şi al Finanţelor, Eugen Teodorovici, a fost salutată de primarul Ovidiu Creţu, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, cei doi în perioada 2012 – 2016, au facilitat, pentru municipiul Bistriţa, lucrări şi obiective de investiţii majore.
„Modificarea procedurilor pe Programul Operaţional Regional, care se datorează Guvernului Ponta, ne-a permis să aducem în Bistriţa peste 48 milioane euro pe 25 de proiecte de finanţare din acest program regional”, a punctat Ovidiu Creţu. Acesta a dat ca exemplu procedurile complicate, inclusiv de decontare, în cadrul proiectele cu finanţare europeană ce vizau reabilitarea termică a blocurilor.
„Bistriţa a beneficiat de o structură pe verticală extraordinar de favorabilă. Mă refer la Consiliul Judeţean, cu preşedinte PSD, şi la Guvern, cu un prim-ministru PSD. E un lucru pe care mi-l doresc să se întâmple cât mai repede, să se refacă această verticală, spre beneficiul şi bunăstarea cetăţenilor din municipiul Bistriţa şi din România”, a concluzionat Ovidiu Creţu.
Material de propagandă electorală difuzat de SC CPE Răsunetul SRL, la comanda Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud, Cod Unic de Identificare atribuit de AEP: 21160002
Citiţi şi:
- Un nou monument stradal, Biblioteca verticală, va trona la UBB Bistriţa
- Ovidiu Creţu: Nu trebuie să ne culcăm pe lauri. Oamenii votează pentru viitor
- Cristian Florian, senator PDL: Un alt guvern, o noua guvernare?
- Încep lucrările la Parcul Industrial Bistriţa Sud
- Mircea Geoană: După alegeri vom pune un nou Guvern, cu premier de la PSD
Adaugă comentariu nou