Ovidiu Creţu, primarul municipiului Bistriţa: PSD şi PNL vor rămâne parteneri în Consiliul Local

Primarul municipiului Bistriţa, social-democrat Ovidiu Creţu, a declarat că la nivelul Consiliului Local PSD şi PNL vor rămâne în continuare parteneri, în ciuda divergenţelor care au mai apărut.

,,USL nu a funcţionat în Consiliul Local de când există, dar relaţia de parteneriat între PSD şi PNL a existat în Consiliul Local înaintea USL-ului”,a subliniat Creţu.

,,Noi ne-am înţeles la nivel local pe obiective mari, pe modul în care urmează să evolueze oraşul în perioada medie 2020 şi aceste obiective le-am urmărit şi le-am respectat. Faptul că am avut divergenţe pe nişte lucruri mai mici, pe nişte obiective mai mici, asta e o altă discuţie, dar este firesc, în cadrul aceluiaşi partid sunt diferenţe şi diferende, însă am reuşit să punem lucrurile cap la cap şi să mergem mai departe. Uneori, sigur, se crampona cineva pe o chestiune minoră, dar am reuşit să trecem peste aceste lucruri. Şicanele între noi vor apărea şi în continuare, pentru că sunt vederi diferite pe anumite puncte, important e să rămânem calaţi pe cele mari”, a afirmat primarul municipiului Bistriţa.

Fostul lider PSD Bistriţa a mai spus că, personal, regretă ceea ce s-a întâmplat la nivel naţional, dar este convins că la nivel local, PSD şi PNL vor rămâne parteneri.

,,Ceea ce s-a întâmplat la nivel naţional, eu chiar regret. Nu cred că trebuia să se întâmple acest lucru. Cred că era firesc varianta iniţială, adică să rămână toată lumea pe posturile pe care le-au avut, inclusiv liberalii, şi atunci toate lucrurile erau limpezi şi clare. Nu vreau să dau vina pe liberali sau pe pesedişti, pentru că nu cunosc situaţia de acolo. Cert este că regret că s-a întâmplat acest lucru, dar eu sunt convins că la nivel local, lucrurile vor merge în continuare bine. Vom rămâne parteneri în Consiliul Local”, a concluzionat edilul Ovidiu Creţu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5