Pacienţii care ajung la Spitalul Judeţean vor trece printr-o etapă de pretriere, înainte de a intra în unitate
Sâm, 03/14/2020 - 13:13
Pentru protecţia personalului medical, aflat acum în primele rânduri, dar şi a pacienţilor, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost montat un cort unde toţi pacienţii care ajung la Urgenţe sau pentru a se interna sunt verificaţi anterior de a pune piciorul în unitate.
"Una dintre cele mai mari provocări ale situației actuale este protecția pacienților și a personalului medical. Așadar, împreună cu managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa,Gabriel Lazany, în colaborare cu ISU Bistrița - Năsăud, am luat o măsură suplimentară de prevenție și am montat la intrarea în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, un cort, unde de luni vom organiza o pretriere a pacienților care vin la internare sau se prezintă la Unitatea de Primiri Urgenţe, cu excepția cazurilor grave care vin cu ambulanța
În continuare, gestionăm la nivel județean situația fără precedent și mă bucur că și azi pot să vă dau acceași veste bună: în județul nostru Nu este niciun caz confirmat de coronavirus. Vă rog să respectați, în continuare, regulile de prevenție și vom trece cu bine și peste această încercare! Multă sănătate, tuturor!", transmite preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan.
Citiţi şi:
- Pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa vor semna un formular prin care se angajează să nu dea mită personalului medical
- Un nou Program/ Regulament de vizită la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița
- Din 1 iulie 2025, va fi restricționt programul de vizite la sediul central al SCJU Bistrița
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, pe lista spitalelor care vor trata pacienţi cu Covid-19
- A scăzut numărul bistriţenilor care se prezintă la Urgenţe!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Foaia enciclopedică literară lunară” „Revista ilustrată...
Comentarii
Leon Pintea -
Dum, 19:10
Din cate stiu "metoda" se practica si in fosta RDG/Republica Democrata Germana in noile cartierele...
victor Stir -
Joi, 22:59
O emisiune foarte clară, folositoare! Felicitări, doamnelor!
prof. Vasile G -
Joi, 18:21
În poză, de la dreapta (privirii) spre stânga: Vasile Cotor, Vasile Igna, Nicolae Prelipceanu,...
prof. Vasile G -
Joi, 17:17
Mulțumiri, domnule Director MM, pentru excelenta și surprinzătoarea dv. contribuție editorială.
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
Aniversări
Ioan Cira, primarul comunei Monor, aniversează astăzi împlinirea unei frumoase vârste.
La popas aniversar, adresăm sincere urări aniversare domnului profesor Ovidiu Boca, directorul Liceului Tehnologic "Ion Căian Românul" din Căianu Mic.
Sănătate, bucurii alături de cei dragi, împliniri personale și profesionale, îi transmitem în zi de naştere, doamnei FLORINA-CODRUŢA MARGA, consilier...























Adaugă comentariu nou