Palatul Copiilor Bistrița – 70

Palatul Copiilor Bistrița – 70 de ani de activitate

O fi adevărat? Palatul Copiilor Bistrița are vârsta de 70 de ani? Nu aș fi știut acest lucru dacă nu m-ar fi informat directorul acestei unități de învățământ, prof. Dorel Nicoară. Este cu adevărat impresionantă această știre pentru că vorbim de o unitate de învățământ care de-a lungul timpului nu a obligat nici un elev să o frecventeze, ci doar i-a invitat pe cei pasionați de tehnică, artă, literatură, mediu etc. să-i treacă pragul. Au găsit aici un mod atractiv și util de petrecere a timpului liber, dezvoltându-și pasiunea și deprinderile în domeniile amintite. În tot acest timp, Palatul Copiilor a fost într-o permanentă dinamică atât din punct de vedere cantitativ, cât mai ales calitativ. A beneficiat de cadre didactice excepționale din punct de vedere profesional, care au știut tot timpul să descopere în copii tot ce era mai interesant, mai frumos, mai fascinant și mai util, reușind astfel să-i capteze în cadrul cercurilor pentru perioadă lungă de timp.
Știu precis că elevii care au frecvent dintotdeauna cercurile Palatului Copiilor abia așteptau să iasă de la școală, pentru a ajunge la Palat, unde erau așteptați cu drag de conducătorul de cerc, care le descoperea lucruri noi, inteligente, menite să le dezvolte aptitudinile, talentul, abilitățile practice sau dorința de cunoaștere.
Nu știu dacă, în tot acest timp, cineva din personalul de conducere a ținut evidența sutelor sau poate miilor de ingineri în domenii ca electronică, telecomunicații, IT, robotică, aerodinamică, automobilism, a miilor de artiști de toate categoriile, a oamenilor de cultură, coregrafi, experți în probleme de mediu sau mari sportivi, care și-au început formarea profesională încă din clasele primare în cadrul Palatului, urmând treptat toate ciclurile de învățământ și ajungând adevărați profesioniști în domeniile enumerate.
Stau ca argument al afirmațiilor mele miile de premii obținute la competiții naționale și internaționale de elevii din cadrul Palatului Copiilor Bistrița.
În egala măsură, Palatul Copiilor din Bistrița a fost o instituție de educație care a organizat sistematic activități științifice și culturale de anvergură națională și cu participare internațională în cadrul unor proiecte, la care cadrele didactice prezente și-au putut face cunoscute ideile, preocupările științifice, lucrările elaborate.
Doar pasiunea, consecvența și intensitatea cu care s-a muncit de-a lungul timpului în aceasta instituție poate explica longevitatea ei, pentru că, din păcate, nici această instituție nu a fost ocolită de probleme mai mici sau mai mari.
Și, dacă luăm în considerare toate beneficiile pe care un palat al copiilor le poate aduce în comunitate, suntem obligați să ne aplecăm asupra lui cu toata atenția, să-l sprijinim în toate modurile astfel încât să-și poată continua activitatea. În acest secol pe care îl parcurgem și în care se vor accentua nevoile de noi resurse materiale și energetice, este nevoie de o tânără generație de specialiști în toate domeniile pentru care calitatea de bază să fie creativitatea. Palatele copiilor sunt și astăzi instituții în care copiii, adolescenții, tinerii pot să învețe să fie creativi.
Personal, mă înclin în fața tuturor celor care, de-a lungul timpului, au activat în această instituție de educație – deopotrivă, cadre didactice și elevi – în semn de prețuire a muncii pe care au depus-o sau încă o depun.
Și o să închei aceste gânduri personale despre Palatul Copiilor Bistrița, urându-le cadrelor didactice și elevilor inspirație, tenacitate, putere de muncă pentru a da viață instituției până la împlinirea unui secol de existență și chiar mai mult.

Inspector școlar general,
prof. Mihai Mureșan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5