Parc de aventuri şi zonă de picnic, din fonduri europene, la Parva!
Printr-un proiect derulat prin Submăsura 7.2. din cadrul PNDR 2014-2020, la Parva va fi amenajat un parc tematic, care cuprinde două zone de interes distincte: o zonă de picnic şi o zonă de parc de de aventuri. Valoarea totală a proiectului este de 1.995.063, 18 lei. Proiectul este în procedură de achiziţie publică, ne-a explicat primarul Ioan Strugari.
Zona de picnic va consta într-o amenajare cu trei foişoare din lemn, şase mese cu bănci în sistem monobloc şi două grătare prefabricate. Adiacent zonei de picnic se vor realiza 20 locuri de parcare pentru autoturisme şi 2 locuri autocare, se va amplasa o cişmea pentru apă potabilă şi şi va construi o clădire cu rol administrativ care va conţine şi grupuri sanitare pentru utilizatorii parcului. Tot în această zonă se va amenaja platforma pentru colectarea deşeurilor menajere şi se va realiza un pod pe frânghii pentru traversarea râului Rebra înspre partea de parc de aventură.
Zona parcului de aventurii va conţine 5 traseele de aventură diferenţiate pentru copii şi 9 pentru adulţi, un panou de căţărare, un podeţ pe frânghii, 8 bănci de odihnă din lemn, două tiroliene, una pentru adulţi a doua pentru copii, o zonă pentru practicarea tenisului de masă în aer liber, 2 mese şi un pod peste râul Rebra care va adăposti o casă ce bilete şi o cafenea. În această zonă malurile râului Rebra vor fi asigurate prin realizarea de gabioane din piatră. Accesul în zona amenajată se va realiza de la nivelul drumului forestier existent.
În zona turismului, la Parva au mai fost făcute investiţii, tot din fonduri europene, şi în reabilitarea Centrului turistic, unde se află un muzeu local unde sunt expuse obiecte din localitate, dar şi amenajarea unui parc.
Turiştii vor pot să viziteze şi alte obiectivele turistice cum sunt Mănăstirea Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel”, Peştera ”Izvorul Tăuşoarelor”, „Peştera de la Badea Ilie”, dar şi Parcul Naţional Munţii Rodnei.
Spaţii de cazare sunt la Agropensiunea Ana, Agropensiunea Maria, pensiunea Agrituristică La Moară, Cabana Izvorul rece, Păstrăvăria Parva, Complex pastoral Secătura Parva.
Citiţi şi:
- Domeniu schiabil, parc de aventuri “Dracula”, Aqualand, centru nautic şi multe alte atracţii pentru Valea Bârgăului!
- Reţele de apă şi canalizare, grădiniţă, parc de aventură şi drumuri forestiere, modernizate la Parva, cu fonduri europene
- Proiecte de aproximativ 70 milioane lei, la Parva. Ioan Strugari: Prin proiectele derulate, am vrut să răspund aşteptărilor comunităţii
- Borcutul şi Peştera lui Badea Ilie, atracţii turistice pentru Parva
- Parc de aventură, la Parva! Echipamente de căţărare, tiroliene, spaţii pentru picnic! Tarife şi date de contact!
Comentarii
Ar fi bine să fie evitate greșelile de scriere!
Adaugă comentariu nou