Parcul din Prundu Bârgăului prinde contur! Primarul Doru Crișan: Este o nouă zonă de relaxare pentru locuitorii comunei

Primăria comunei Prundu Bârgăului derulează, din fonduri bugetare proprii, un proiect privind înființarea și amenajarea unui parc situat în centrul comunei, cu o valoare estimată de 1,523 milioane lei.

Potrivit informațiilor furnizate de administrația locală, proiectul prevede transformarea unui suprafețe de 14.681 mp într-un parc care va conține amenajări peisajere cu specii arboricole și floricole, alei pietonale și carosabile, pistă de bicicliști, două fântâni arteziene, locuri de odihnă, loc de joacă pentru copii, zonă de fitness, pergole și un pavilion.

De asemenea, este prevăzut și realizarea unui zid de sprijin în partea de nord a parcelei în vederea creării unei platforme unde se vor amplasa chioșcuri de artizanat.

Parcul va fi dotat cu mobilier urban - bănci de lemn cu suport metalic, stâlpi de iluminat și coșuri de gunoi. Pentru iluminarea parcului s-au prevăzut stâlpi de iluminat fotovoltaici, realizați din oțel galvanizat, care sunt deja în probele tehnice.

Vor fi realizate rondouri de flori pe o suprafață de 570 mp și plantați vor fi plantați aproape 300 de arbori și arbuști. Spațiul verde înierbat va avea o suprafață de 11.550 mp, pistele de biciclete - 694 mp, zona de fitness – 310 mp iar parcul de joacă - 302 mp.

“Ne dorim ca lucrările să fie finalizate până la jumătatea lunii august. Este un proiect care va schimba centrul comunei Prundu Bârgăului, va fi o zonă de relaxare, de plimbare, de promenadă, așteptată și dorită de mult timp de localnici”, spune primarul comunei Prundu Bîrgăului, Doru Crișan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5