Părintele Galeriu a împlinit 20 de ani de la trecerea sa la Domnul

La 10 august 2023 părintele Constantin Galeriu a împlinit douăzeci de ani de la trecerea sa la Domnul. A fost un mare teolog al Bisericii Ortodoxe Române, renumit dogmatist, mare duhovnic și îndrumător bisericesc, un suflet grandios și smerit, părintele Galeriu a schimbat destine, a ridicat persoane din adâncul îndoielilor și a neputințelor umane, cunoașterea dânsului se topea în duhovnicie, trecea prin sufletul său fiecare om, fiecare idee.
Părintele Galeriu și tatăl meu, preotul ortodox Emil Popescu, au fost într-o vreme vecini de parohie în preajma Ploieștiului, ei au fost foarte buni prieteni, nu exista săptămână ca să nu se viziteze reciproc. Erau duminici când plecau împreună, după amiaza, să combată câteva familii de sectanți care se aciuaseră prin cele două parohii. Părintele Galeriu când a ajuns vicar la Patriarhie i-a spus tatei că-l ajută în orice problemă privind Biserica, tata n-a apelat niciodată la ajutorul prietenului său, n-a vrut să profite cu nimic, era foarte smerit. Tata a fost Licențiat în Teologie al vestitei Universități din Cernăuți, pe atunci pământ românesc, a fost coleg cu viitorul Patriarh al BOR Iustin Moisescu, și a fost șef de promoție. Atunci în România Mare erau doar două Facultăți de Teologie, la București și la Cernăuți, Cernăuțiul având prioritate, aici erau cei mai mari profesori în domeniu, de pildă tata l-a avut profesor de muzică pe marele Gheorghe Breazu. În timp ce Ceaușescu dărâma Biserici și Mânăstiri, părintele Emil Popescu a ridicat o Biserică a lui Hristos și a primit din partea Patriarhului direct cea mai înaltă distincție care se putea acorda unui preot pentru merite excepționale, titlul de iconom stavrofor, cu brâul roșu și o cruce mare pe care trebuie să o poarte la gât, în vremurile acelea erau foarte puțini preoți în România cu asemenea distincții. În studiile și formarea mea teologică am avut patru mari duhovnici care mi-au schimbat viața în bine, părintele Dumitru Stăniloae, pe care tata îl cunoștea foarte bine, părintele Constantin Galeriu, cel mai bun prieten al tatei, părintele Constantin Grecu, cumnatul mamei, și tatăl meu, părintele Emil Popescu. Dumnezeu să-i ierte pe toți și să-i odihnească în grădina Lui, au fost cu adevărat preoți ai BOR, foarte cultivați, cu prestanță, cu smerenie, cu iubire și milă față de aproapele. Părintele Galeriu a venit acasă de mai multe ori în ciorapi, își dăduse încălțămintea unor oameni amărâți și își trăgea reverenda în jos ca să nu i se vadă picioarele desculțe. Tata, părintele Emil Popescu, n-a luat niciodată bani de la oamenii sărmani și cum în parohie ei erau majoritari, tata mai mult nu lua bani decât lua și banii pe care-i lua erau foarte puțini, noroc cu salariul de învățătoare al mamei. Iar părintele Constantin Grecu, nenea Costel, și-a dus toată viața activitatea de preot într-o parohie mică, de categoria a treia deși fiind liceniat în Teologie la renumita Universitate din Cernăuți, ca și tata, avea dreptul să ocupe o parohie mare, de categoria întâi. Tata a ocupat mereu o parohie de categoria a doua deși avea dreptul la una ce categoria întâi. La noi în comuna Brezoaiele sunt patru Biserici Ortodoxe, una de categoria întâi, una de categoria a doua și două de categoria a treia. Pe cea de categoria întâi o ocupa un preot care avea la bază doar Seminarul Teologic.
Părintele Galeriu, 1918-2003, s-a născut în satul Răcătău-Răzeși județul Bacău în familia unor țărani gospodari. Școala primară o face în comuna natală. Urmează Seminarul teologic, 1930-1938, absolvă Facultatea de Teologie din București în 1942, este doctorand la Institutul Teologic Universitar 1960 și doctor în teologie în 1973. Între 1943 și 1947 este preot în satul Podu Văleni județul Prahova, apoi preot la Parohia ,,Sf. Vasile” din Ploiești, transferat ca ,,spiritual” la Institutul Teologic Universitar București, 1973-1974, lector 1974-1977 și profesor titular 1977-1991 la acelașiu Institut. Din 1992 este profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea București. De la 1 ianuarie 1990 este numit vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar din 1974 este preot paroh al Bisericii Sfântul Silvestru din București. Din cauza convingerilor sale religioase și umanitare a fost întemnițat de mai multe ori în anii 1950 și 1952-1953. În vara anului 1989 este atacat pe la miezul nopții de 8-9 iulie, legat și bătut toată noaptea, se căutau manuscrise recente, ,,Sărmanii de ei...îmi era milă de ei că își făceau păcate”, mărturisește părintele Galeriu.
Opera sa este deosebit de valoroasă și bogată, noi amintim doar câteva lucrări, câteva cărți. Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă, 1959, Mahatma Gandi-spiritualitatea creștină și problemele vremii, 1962, Sensul creștin al păcatului, 1967, Jertfă și Răscumpărare, teza de doctorat a părintelui Galeriu, 1973, Probleme actuale ale religiei creștine, 1975, Chipul Mântuitorului Iisus Hristos în gândirea lui Mihai Eminescu, 1991, Dialoguri de seară-Părintele Galeriu în dialog cu Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Sorin Dumitrescu, 1991, Tatăl Nostru, 2002, Cartea celor nouă Fericiri, 2004.
A primit multe premii și distincții, amintim doar câteva. Premiul Senatului Universității București, 1942, Distincția bisericească ,,Sachelar”, oferită de Patriarhul Iustinian, 1976, Ordinul Național Steaua României în grad de Ofițer, 2000, ,,pentru slujirea cu cinste, evlavie și dragoste de oameni a cuvântului lui Dumnezeu.”
Am avut plăcută surpriză, universitarul băimărean Gherasim Domide, scriitor, născut în Rodna, mi-a făcut cadou cartea ,,Părintele Galeriu, Jertfă și Răscumpărare, este teza de doctorat a părintelui Galeriu, este de fapt o carte oferită ,,cucernicilor preoți și bunilor credincioși”. Cartea aceasta este o meditație asupra acestei teme, este o ofrandă a rugăciunii și ne permitem să ne ocupăm puțin de ea.
Jertfa este o experiență universală și profundă a omului, ea se descoperă a fi actul originar de deschidere și comunicare, de împlinire prin dăruire, practic jertfa este o legătură a omului cu Dumnezeu, o legătură prin excelență, jertfa identificându-se cu ființa religiei însăși. Părintele Galeriu ne spune, ,,Când te dăruiești pe tine, dăruiești totul,” așadar prin jertfă dăruind salvezi și mai mult, te împlinești în vocația ta din belșugul suveranității lui Dumnezeu. ,,Dați și vi se va da”, Luca, VI, 38. Jertfa este un act al legăturii depline între om și Dumnezeu, este dăruirea omului lui Dumnezeu, ca răspuns la darul făcut de Dumnezeu omului prin creație, o dăruire personală, liberă, pentru că și dăruirea lui Dumnezeu în creație este absolut liberă. Sensul adevărat al Răscumpărării ca jertfă înseamnă dăruirea totală, necondiționată din dragoste pentru reintegrarea lumii în dragoste. ,,Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca să-și pună cineva viața pentru semenii săi”, Ioan XV, 13. Dacă persistă actul acesta de dăruire din partea omului, unei Ființe absolut superioară, care-l depășește total, înseamnă că avem aici trăsătura ființială a firii omului capabilă de a trece dincolo de sine, de a se depăși, trăsătură care-l definește, este noblețea lui, a omului în mijlocul lumii. Jertfa este o forță de dăruire și de comunicare al cărei izvor este iubirea, aici avem afirmarea dumnezeiescului în om, pentru că Dumnezeu este iubire. Jertfa nu este un moment secundar în creație, nu este un accident, jertfa dezvăluie taina, secretul creației, ea se află în structura actului creator, este indisolubil legată de creație, constituie sursa creației și jertfa mai este și mijlocul răscumpărării creației după cădere, al restaurării creației în ordinea ei divină. Jertfa în substanța ei spirituală este iubire. Părintele Galeriu ne spune, ,,Jertfa vede un nou model de existență, o nouă frumusețe în care e sacrificată și transfigurată lumea veche...iubirea ca sursă a jertfei întemeiază însă unitatea diferit, potrivit ordinii în care viază, când vine de la Dumnezeu e dar, când eu ofer ceva lui Dumnezeu, ofranda mea e jertfă, e sacrificiu.”
Jertfa face parte din Revelație, modul ei desăvârșit nu aparține omului credincios ci aparține lui Dumnezeu-Omului Iisus Hristos, prin Fiul Său Dumnezeu ne-a creat și prin Jertfa Fiului Său ne-a răscumpărat, Dumnezeu ne-a iubit mai întâi, așadar El ne-a descoperit dragostea.
Încheiem cu cuvintele Părintelui Galeriu, ,,Pornim în căutarea Luminii. Ea trebuie să existe, ea trebuie să fie pe undeva, altminteri nu am tânji după ea! Suntem făcuți pentru ea!
Dan Popescu