Părintele Radu Roșu: Aspectul activării hormonale
Dragi cititori! Spuneam în articolul trecu despre faptul că, ”Creierul nostru este configurat să găsească recompensa imediată. În tehnologie, noutatea este recompensa. În esență, devi dependent de nou.”
Dar, este necesar să mai aducem un aspect în prim plan, și anume aspectul activării hormonale.
Iată ce spune comandantul dr. Doan din Marina SUA: ”Oricând există activare, dat fiind că aceasta oferă o senzație de plăcere, poate să apară dependența. Studiile arată că, atunci când creierul este stimulat, mecanismul de activare stimulează, prin hipotalamus, și hipofiza.
Așadar, este stimulată și axa hipotalamus – hipofiză – suprarenale (HHS); aceasta este descărcarea de adrenalină fundamentală în jocurile de calculator. Copiilor le crește tensiunea arterială, le transpiră palmele – funcționează pe repede-înainte, în modul de luptă sau fugă. Apare apoi reacția la dopamină în relația dopamină – recompensă, care îl face pe copil să-și dorească să obțină din nou acea descărcare de adrenalină.”
Ceea ce descoperim este că jocul pe calculator pervertește o străveche rețea neuronală și endocrină. Spre deosebire de situația strămoșilor noștri, care erau în starea de activare suprarenală de luptă sau fugă pe perioade scurte, critice, de urgență – de exemplu, când erau urmăriți de un lup -, cea creată de tehnologia de azi menține adrenalina și reacția de luptă sau fugă mereu gata să se declanșeze, oră după oră.
Acest stres pentru suprarenale nu este deloc benefic; sistemul imunitar se compromite, crește numărul inflamațiilor și explodează nivelul de cortizol și tensiunea arterială. Există, de asemenea, și consecințe comportamentale.
Dr. Whybrow spune: ” Când reacția de stres este permenent în scenă, ne face să fim agresivi, hipervigilenți și hiperactivi.” El trasează paralele între simptomele dependenței de tehnologienși cele ale maniei clinice: vorbirea rapidă și entuziasmul pentru obținerea de lucruri noi sunt urmate de somn insuficient, iritabilitate și depresie.
Activarea suprarenală generatoare de dependență nu este vreun accident. Industria jocurilor pe calculator sau telefon este una sofisticată, de miliarde de dolari, dedicată exclusiv creării de produse care să dea dependență unor copii și tineri lipsiți de apărare – ținte sigure.
Potrivit dr. Doan, singurul obiectiv al departamentelor de cercetare și dezvoltare din industria jocurilor video este să facă jocurile cât se poate de stimulatoare și activatoare pentru copii, pentru că aceasta este ceea ce amplifică efectul de dependență și vinde majoritatea jocurilor.
”Companiile producătoare de jocuri video angajează cei mai buni neurobiologi și specialiști în neuroștiințe pentru a monta electrozi participanților la teste. Dacă nu provoacă tensiunea arterială pe care o doresc – de obicei 180, peste 120 sau 140 în primele minute de joc – și dacă nu provoacă apariția transpirațieiși creșterea reacției electrodermale, se întorc și analizează jocul astfel încât să declanșeze reacția căutată, dătătoar de dependență și activatoare în cel mai înalt grad”, explică dr. Doan.
Ceva atât de activator pentru creierul și sistemul nervos al unui copil poate fi cumva și educativ, cum ar vrea să credem susținătorii Minecraft?
Lisa Guernesey, jurnalistă preocupată de problemele educației și tehnologiei, a făcut o descoperire, în cazul celor două fiice ale ei: ”Am avut orelație intensă de iubire și ură cu acest joc (Minecraft). Într-un moment sunt hipnotizată de potențialul său pentru încurajarea creativității copiilor...în următorul zbier la copiii mei și fac amenințări ridicole.” Fiicele ei se joacă în mod obsesiv ore în șir , iar fata ei de 8 ani declară: ”Îmi place Minecraft mai mult decât temele!”
Există și Minecraft Anonymus, un program în 12 pași pentru aceia a căror viață a fost înghițită de cuburile ”educative” și totuși creatoare de obiceiuri ale jocului. Guernesey avertizează: ”S-ar putea să regreți ziua în care ai primit în casă această sugativă de timp.”
Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți! – A.M.
Cu Har și Bucurie, Pr. Roșu Radu Liviu, consilier în adicții!























Adaugă comentariu nou