Dependenţa, acceptare şi recuperare

Părintele Radu Roșu: Decăderea generației tinere – un semnal de alarmă

Pr. Radu Liviu Roșu- Parohia Şieu-Măgheruş, Consilier specializat în tratarea adicțiilor

Încă din clipa când se naște în pântecele mamei sale, pruncul începe să plângă, și aceste lacrimi continuă să curgă necontenit și din ochii generației de tineri de azi. Fiecare lacrimă a unui copil e semnul durerii și mărturia universală a căderii omului din starea de desăvârșire în stricăciune, suferință și moarte. Acest plâns nu încetează odată cu înaintarea noastră în vârstă. Dimpotrivă, în vremurile noastre zdruncinate, plânsul acesta răsună și mai tare, fiind unica mângâiere a tinerilor.

Generația de tineri, care ar putea fi foarte bine ultima, e încătușată în disperarea acestui plâns, deoarece ei văd prea bine că lumea distrusă se îndreaptă către un sfârșit. Și nimeni nu le-a dezvăluit adevărul că la sfârșitul lumii Dumnezeu le va șterge toate lacrimile din ochi (Apoc. 7, 17). Dar, în schimb, au fost învățați cu vehemență că acest adevăr etern e ”RELATIV„.

Singuri, prizonierii acestei lumi, suntem îndoctrinați să credem că ”nu există nici un adevăr absolut și că întrebarea ”de ce?” nu are răspuns. Petrecându-ne copilăria într-o asemenea temniță glacială, nu e de mirare că la vârsa adolescenței ajungem să ne dorim moartea. Și când întrebarea ”de ce?” nu are nici un răspuns, se pare că singura eliberare e sinuciderea.

Într-o lume a minciunii în care nu există adevăr, într-o lume a urâțeniei în care nu mai există frumusețe, într-o lume a violenței și a urii în care nu mai există dragoste, într-o lume lipsită de credință în care nu mai există nici un Dumnezeu, nu e de mirare că plânsul tinerilor se aude pretutindeni, în orice cameră, pe stradă, în orice oraș. Iată motivul pentru care în sufletul tinerilor se naște răzvrătirea și e cu adevărat înderptățită.

Această decădere a lumii noastre se adtorează unei anumite filozofii – chiar o strategie de luptă – care a biruit libertatea de gândire a omului încă de la începutul lumii: NIHILISMUL sau credința ”că nu există adevăr”. Nihilismul este o mașinărie neînsuflețită și nemiloasă care aduce doar distrugere , parere de rău, durere și moarte: își alege ca victime tinerii, fiindcă inocența lor e ușor de atacat.

La început, când toate erau într-o deplină armonie, omului i s-a dat înfricoșîtorul și minunatul dar al liberei voințe. Acest dar extraordinar al vieții a fost însă pricină a morții sale. Cu acest dar al libertății de voință, se deschideau două căi, două posibilități de alegere: binele și răul. Omul a ales răul, și odată cu el, prăbușirea întregii firi umane în abisul stricăciunii și a morții.

Ne tragem din mii de ani de suferință – foamete, sete, goliciune, întemnițare, moarte. Cu fiecare pas pe calea răului, omul și-a distrus aproape cu totul puntea care îl lega de Creatorul său, iar în locul Creatorului a ridicat pe tron mintea sa nedesăvârșită și oribila lui mașinărie.

Cu această mașinărie, omenirea a alunecat într-un proces de involuție. Mașinăria s-a dovedit a fi disfuncțională și acum , scăopând cu desăvârșire de sub control, masacrează tinerii zilelor noastre.

 Această mașinărie aruncă tinerii noștri în fel de fel de escapade de tot felul, și într-un fel de demență, care are la bază sexul, drogurile și violența.

 Escapadele și plăcerea izvorâtă din sex, droguri și violență par să atenueze mizeria vieții pe care o ducem în această lume muribundă. Asfel, acești factori ce determină din ce în ce mai mulți tineri să alunece pe căi geșite, au ajuns să fie ridicați în slăvi și încurajați chiar la niveluri metafizice.

Însă, dacă ar fi fost ”metafizice”, nu s-ar sfârși odată cu moartea noastră. Totuși ele afectează foarte grav starea sufletească a tinerilor noștri, uneori într-un mod iremediabil.

 

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, Pr. Roșu Radu Liviu, consilier în adicții!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5