Final de meci PSD – PD-L în politica învăţământului

Legile educaţiei au ajuns aproape de final, la un pas până la asumarea lor de către guvern. În lupta ideilor pe problemele învăţământului dintre pedelistul Miclea şi pesedista Andronescu s-au impus ideile radicale ale primului, care a beneficiat de sprijinul dat de Boc, dar şi de ameninţarea cu demiterea din guvern a actualului ministru al Învăţământului. De fapt, Miclea n-a făcut altceva decât să aplice ideile fostului ministru ţărănist al Învăţământului, Andrei Marga, între anii 1997-1999, cuprinse în cărţulia acestuia care poartă titlul „Educaţia în tranziţie”, în mod deosebit idei care privesc structura curriculei, promovarea universitară pe baza competenţei, ierarhizarea programelor de studii universitare. Noutatea vine din iniţiativa care se referă la depunerea în cont la trezoreria statului a sumei de 500 de euro pentru fiecare nou-născut, bani care, cică, vor fi folosiţi în scop educaţional la împlinirea vârstei de 14 ani, timp în care singurul beneficiar al acestor bani va fi statul, măsură care nu va duce la îmbunătăţirea procesului educaţional.

În treacăt fie spus, pentru că actualul ministru al Învăţământului, Ecaterina Andronescu, este adepta politizării învăţământului, vicepreşedintele PD-L, Ioan Oltean, cere imperativ demiterea acesteia, uitând cu desăvârşire timpul când, ani buni, IŞJ Bistriţa-Năsăud era sub tutela domniei sale, acolo nici măcar femeia de serviciu neputând fi angajată fără aprobarea sa, fiind tot timpul pe capul celor de la Inspectorat, pe care i-a înnebunit, aşa cum face azi la Consiliul Judeţean. Dar despre domnul deputat multimiliardar vom discuta cât de curând.

În rest, nimic nou din ceea ce ar putea duce la îmbunătăţirea calităţii învăţământului, liderii de sindicat din sistem şi dascălii, în marea lor majoritate, vorbind întregul an, în plină criză economică, doar de bani mai mulţi pentru salarii, uitând că educaţia trebuie să se bazeze pe valorile morale, pe respectarea acestora. Cât de eficiente pot fi pentru viitor aceste legi ale educaţiei născute din ambiţiile politice ale doi miniştri, fără aportul tuturor factorilor educaţionali? S-a ajuns la ceea ce spune Cicero: „Este preferabil să împiedici realizarea unui lucru bun decât să îngădui realizarea unui lucru rău”.

Este cunoscut faptul că orice societate este stratificată, proces asigurat de la o generaţie la alta de anumite mecanisme de selecţie. Într-o societate, chiar semi-industrială ca a noastră, există două „instanţe” de selecţie: familia şi şcoala. Dacă acestea încetează să-şi mai îndeplinească funcţia de selecţie sau sunt mai puţin ferme în îndeplinirea acestei funcţii, tinerii pot dezvolta aspiraţii sociale pe care societatea va fi incapabilă să le satisfacă, ceea ce ar putea duce la tulburări sociale. Nu aceste lucru se întâmplă azi în societatea românească?

Mă gândesc iarăşi, că după cei 14 ani cât statul va folosi acei 500 euro ai acelui nou-născut, acesta-şi va putea procura, prin destinaţia impusă acestor bani şi un calculator? Cum va arăta acel calculator peste 14 ani? Sătui mulţi de pe acum de calculatoare, ar putea renaşte acea mişcare Hippy a anilor 60, când tinerii plecau hai-hui prin lumea largă, desculţi şi pletoşi, pentru a… găsi un sens vieţii, demonstrându-se faptul că cele două instanţe de selecţie în acelaşi proces de stratificare a societăţii – şcoala şi familia, n-au fost suficient de ferme în îndeplinirea acestei funcţii, fapt care a născut respectiva mişcare socială prin care acei tineri, retraşi în pustiul propriului eu, au declarat război instituţiilor vremii.

Cei drept, azi, tinerii nu mai hoinăresc prin lume ca acei hippy, o fac pe calea fără orizont a Web-ului, fiind evadaţi lumii concrete, transportându-se într-o lume virtuală, care inspiră o mentalitate de descentralizare socială, precum cea clasică pe care am amintit-o. Nu se văd consecinţele? Lipsa de apartenenţă parentală, de sens şi cufundarea tot mai mult în virtual, nu face altceva decât să condamne generaţia de azi, care şi-a pierdut busola, la pierderea simţului realităţii, nelăsându-i altă alternativă decât puterea banului, frenezia senzualităţii, disperarea, nihilismul, violenţa în cel mai înalt grad şi lipsa oricărei speranţe. Poate, doar Net-ul, cu marea enciclopedie vie pe care o constituie să înlocuiască şcoala, în condiţiile în care cunoştinţele pe care acesta le oferă nefiind structurate, neputând decât într-o mică măsură să-şi aducă contribuţia la actul de educaţie şi cultură.

Închei cu cuvintele lui Alvin Toffler, spuse acum trei decenii, privitoare la ceea ce se numeşte şcoală: „Programa analitică de mâine trebuie să includă nu numai un spectru extrem de larg de cursuri orientate spre date, dar şi un puternic accent pe deprinderi comportamentale importante în viitor. Ea va trebui să îmbine conţinutul faptic cu o pregătire universală, formând ceea ce s-ar numi „priceperea de a trăi”. Învăţământul trebuie să treacă la timpul viitor”.