Parlamentarii bistriţeni şi prezenţa în Parlament

Parlamentarii bistriţeni arată consecvenţă în modul în care îşi manifestă răspunderea faţă de aleşii care i-au trimis în Legislativ, dar şi în modul în care îşi desfăşoară activitatea prin prezenţa la lucrările camerelor.

Un studiu realizat şi publicat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) pentru perioada 19 decembrie 2008 - 10 decembrie 2010 scoate la iveală interesul sau dezinteresul, după caz, arătat de parlamentarii ţării faţă de instituţia care ,,gândeşte”, propune şi aprobă legi.

În afară de un deputat ce nu sare de pragul de 50% la prezenţă, toţi ceilalţi aleşi din această cameră au o prezenţă onorabilă spre medie. Clasamentul este îmbunătăţi de doi deputaţi care au prezenţă de peste 80% la şedinţe.

La Senat lucrurile s-au schimbat în bine, aleşii noştri turând motoarele şi astfel procentajul prezenţei a crescut uşor.

Senatorul PDL Ioan Sbîrciu a ajuns la 57,93% dintre şedinţe şi a avut 27 de iniţiative legislative în ultimii doi ani. El este urmat de Dănuţ Prunea, senator PSD care a ajuns la 65,68% dintre şedinţe, având 24 de iniţiative legislative.

Prezenţă bună la Camera Deputaţilor

Cea mai slabă prezenţă la această Cameră o are deputatul PNL Ioan Ţintean, cu un procent de 39,54%. Următorul este social-democratul Radu Moldovan, care are un procent de prezenţă de 65,25%.

Clasamentul celor mai conştiincioşi îi cuprinde pe vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean – 75,67% şi ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, care are cea mai bună prezenţă – 86,54%.

Cam acestea sunt rezultatele. Nu se poate spune că în judeţul nostru, aleşii nu-şi fac treaba. Că unii o fac mai mult sau mai bine ca alţii, este o altă discuţie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5