Pasajele denivelate de pe DN 17 ar urma să fie construite până în august 2026! Circulație pe patru benzi la ieșirile din Bistrița și pe actuala centură a orașului
Gabriel Lazany, primarul municipiului Bistrița, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, o serie de proiecte menite să fluidizeze circulația în municipiul Bistrița, care ar urma să fie realizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
“Pe str. Lucian Blaga, am identificat și o altă oportunitate de finanțare. Am avut discuții la nivel de Ministerul Transporturilor. Ne dorim o modernizare a străzilor, de la intersecția cu Lucian Blaga și până la nodul rutier cu centura ocolitoare, aproape de Josenii Bârgăului, să fie două benzi pe sens, și de la pasarela de pe str. Libertății până la intersecția cu Târgu Mureș, în zona Lukoil/Gomar Lux. Pentru aceste segmente stradale deja CNAIR a efectuat toate măsurătorile necesare, în momentul de față lucrând la proiectul care presupune extinderea drumului”, a declarat primarul Gabriel Lazany.
Primarul Bistriței a adăugat că, săptămâna viitoare, împreună cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, va merge la București pentru a promova alte două proiecte de mobilitate. “Tot CNAIR să facă și lărgirea străzii Lucian Blaga și a actualei variante ocolitoare, cu două benzi pe fiecare sens’, a completat Gabriel Lazany.
În ceea ce privește pasajele denivelate de pe DN 17, sunt patru proiecte care vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență de către CNAIR. “Ieri am fost și am prezentat aceste proiecte la București în Comisa de siguranța traficului, toate cele patru proiecte au primit aviz favorabil, urmând ca săptămâna următoare să se întrunească, la nivelul ministerului, Comitetul Director pentru semnarea acordurilor de parteneriat. Sunt pasaje subterane pe modelul celor de la Oradea, cel de pe str. Lucian Blaga și cel de la Petrom de la Viișoara au fost avizate cu sens giratoriu deasupra, celelalte două sunt cu semaforizare. Termenul lor de realizare va fi august 2026. Săptămâna viitoare se semnează acordul de parteneriat, luna viitoare studiul de fezabilitate intră în Comisia Tehnico-Economică la minister. Fiecare pasaj va avea propria licitație cu termen de proiectare de o lună și un termen de execuție de șase luni”, a explicat primarul Gabriel Lazany.
Este vorba despre “Pasaj denivelat pe DN 17 intersecție cu DN 17C (str. Lucian Blaga), municipiul Bistrița”, “Pasaj denivelat pe DN17 intersecție cu acces zona Altex, Municipiul Bistriţa”, “Pasaj denivelat pe DN17 intersecție cu acces la Kaufland si Cibela, Municipiul Bistriţa” și “Pasaj denivelat pe DN 17 intersecție cu VBN – varianta de ocolire a municipiului Bistrița”.
Citiţi şi:
- Primăria Bistrița intră în parteneriat cu CNAIR pentru cele patru pasaje denivelate de pe DN 17, pentru fluidizarea traficului
- Primarul Gabriel Lazany, întâlniri la ministere pentru susținerea proiectelor de infrastructură ale municipiului Bistrița
- Primarul Gabriel Lazany: Patru pasaje rutiere pe DN17 pentru fluidizarea traficului urban, în parteneriat cu CNAIR
- Pasajele Bistriţei şi numele poeţilor, proiect editorial realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean. Cărţi noi: Andreea Gal şi regretatul George Ţâra
- Gabriel Lazany: În 2024, Primăria Bistrița a pierdut 60 milioane lei prin nefinalizarea proiectelor! Cifre ale incompetenței!
Comentarii
Nu vrem lărgirea fostei centuri a Bistriței !
Nu vrem lărgirea străzilor Simion Mândrescu, Drumul Cetății, Calea Clujului !
Nu distrugeți inutil munca de o viață a oamenilor !
Vrem o nouă centură prin afara Bistriței !
http://video.fc2.com/en/content/20250316VzQXeESe/
Adaugă comentariu nou