Patru mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bistrița. O femeie de 34 de ani audiată. Haine, încălțăminte și marochinărie, inscripționate cu mărci notorii, expuse la vânzare

Comunicat de presă

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 27 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bistrița și un mandat de aducere.

Perchezițiile au vizat documentarea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Cele 4 percheziții au avut loc la domiciliul unei persoane fizice și sediile sociale cât și punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit ca fiind expuse spre vânzare aproape 280 de articole vestimentare, perechi de încălțăminte și articole de marochinărie ce poartă mărci identice sau similare cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, având inscripționate denumirea unor mărci notorii.

În urma activităților au fost ridicate și înscrisuri cu valoare probatorie în cauză, fiind totodată dispusă ridicarea în vederea confiscării și continuării cercetărilor a mai multor bunuri în valoare de aproximativ 65.000 de lei.

Polițiștii au pus în executare un mandat de aducere pe numele unei femei, de 34 de ani, din Bistrița, aceasta fiind condusă la sediul poliției, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a participației penale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5