Patru tineri din Beclean, suspectaţi de furt, sub control judiciar

În baza mandatului de percheziţie emis de Judecătoria Beclean, poliţiştii au efectuat vineri patru percheziţii domiciliare la locuinţele a patru tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani, toţi patru din Beclean. Aceştia sunt bănuiţi că împreună cu un alt beclenar, în vârstă de 21 de ani, ar fi comis 11 furturi de diferite bunuri din anexe gospodăreşti şi combustibil din autovehicule, cauzând un prejudiciu în valoare de 25.000 de lei, se arată într-un comunicat al IPJ BN.

Patru dintre aceştia au fost reţinuţi, iar ulterior au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean cu propunere de luare a unui măsuri preventive privative de libertate.
Instanţa a dispus luarea faţă de cei patru tineri a măsurii controlului judiciar. Cercetările sunt continuate de către Poliţia oraşului Beclean în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi recuperării prejudiciului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5