Tineri suspectaţi de furturi, identificaţi de poliţişti
La începutul acestei săptămâni, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au identificat suspecţii a şase furturi din autovehicule. Este vorba despre trei tineri de 18 ani, 23 ani şi 25 ani, toţi din comuna Cetate. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud, caloarea totală a prejudiciului cauzat este de 11.700.lei, acesta fiind recuperat în proporţie de 70%.
“Faţă de suspectul de 18 ani s-a luat măsura reţinerii pe timp de 24 h şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă de Biroul de Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în vederea documentării întregii activități infracţionale a învinuiţilor”, explică inspectorul Antonela Pop, purtător de cuvânt al Poliţiei bistriţene.
De asemenea, în urma cercetărilor, poliţiştii au idepistat şi suspecţii pentru comiterea a patru furturi din locuinţe şi din societăţi comerciale. “Trei bărbaţi de 26 ani, 24 ani şi 14 ani, toţi din Lechinţa sunt suspectaţi pentru sustragerea de bunuri în valoare de 28.050 lei. Cercetările continuă de Poliţia Beclean sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracţionale a învinuiţilor”, precizează sursa citată.
Adaugă comentariu nou