Paula Sângeorzan: Tot ce avem am dobândit prin muncă

Paula Sângeorzan – femeie de afaceri este nominalizată la Gala „Femeia europeană”.
„Iubesc discreţia, îmi place să stau în umbră, să fac lucrurile bine. M-am născut la Năsăud. Părinţii ne-au învăţat să muncim. Tot ce avem am dobândit prin muncă. După terminarea liceului am intrat la facultate, însă tatăl meu a insistat să rămân să muncesc alături de el în firmă, drept urmare am făcut facultatea la fără frecvență. M-am căsătorit în 2000, apoi am preluat o parte din afaceri în 2002. De atunci eu și soțul meu am pornit la drum cu o parte din afacerea familiei şi suntem unde suntem. Suntem fericiţi alături de copii. Provin dintr-o familie care a pus valori serioase în mine şi fratele meu, nu ne-au răsfăţat cu bani, ci doar cu dragoste. Am muncit foarte mult pentru ceea ce am. Am trei copii, trei responsabilităţi mari, pun accent pe relaţia mea cu fiecare copil în parte” declară Paula Sângeorzan.
Mai multe despre povestea Paulei Sângeorzan în filmuleţul de aici:

Cea de-a IX-a ediţie a Galei „Femeia europeană”, eveniment iniţiat de Doris Moldovan, va fi la Sala Polivalentă, în prezenţa unor nume sonore ale muzicii uşoare, amintind aici pe Gabriel Cotabiţă şi Mirabela Dauer. Evenimentul va fi prezentat de unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de televiziune – Dan Negru.
Evenimentul va avea loc pe 13 martie, de la ora 17.00, iar în cadrul acestuia 11 doamne vor fi premiate. Femeile europene de anul acesta sunt: Maria Ciobănică – campioană europeană la atletism, Leonora Lanţoş – decan al Baroului BN, Mărioara Sighiartău – interpret de muzică populară, Emilia Morariu – antreprenor, Marsinieta Vaida – notar public, Gina Condrea şi Alina Bungărdean – events and the City, Mihaela Moldovan – sociolog IPJ BN, Oana Milea – manager hotel, Iulia Ionela Dragu – voluntar acţiuni umanitare, Paula Sângeorzan – femeie de afaceri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5