Pe drumul poeziei

Iulia Paţiu debutează pe piaţa poeziei cu volumul „Inima stalagmită”, apărut la Editura Limes. Deşi aparent avem de-a face cu un începător, de la prima poezie ne dăm seama că poeta şi-a şlefuit în timp versurile astfel încât putem declara că avem în faţă o carte foarte bine scrisă. Se vede că Iulia Paţiu scrie de mult şi o face cu dăruirea poetului care trăieşte destinul Celui de Sus. De altfel, aşa începe volumul: „îmi doresc să trăiesc destinul tău, Doamne”.
Cartea este precum „dorul cuprins de dor”, atunci când „bruma se topeşte în rouă”. În poezia Iuliei, noaptea se împleteşte cu ziua întru descifrarea tainelor: „adieri răcoroase/ vibrând tinere frunze toamnei împietrite/ de melancolie/ ajung în zare albăstrii/ cearcăne clipei adâncite/ care îmi veghează printre nori/ anotimpul acceptării”. O poezie precum un protest în faţa nedreptăţilor, atunci când „pe cruce/ între pulsul pământului şi pulsul cerului/ se aşază credinţa”. Versurile, structurate după voinţa poetului, aduc în faţă lucrurile frumoase: „unde lumina apune în om/ îmbrăcând umbrele în culori/ adânc în intangibil”. Poetul se plimbă prin pustiul sufletului, aducând în faţa cititorilor puterea gândului: „în vremea nopţii îndrăznesc/ spre lumina ochilor”. …”privirea aşteaptă o respiraţie/ să găzduiască sfântul albastru/ deschid ochii/ şi-mi las sufletul liber”. De altfel, această libertate a poetului se regăseşte în fiecare vers: „îmi e de ajuns / doar o sămânţă albă”. Nu lipseşte din acest peisaj credinţa: „mă retrag în lumea mea/ aşa cum el m-a îndemnat/ nu pentru a căuta tărâmuri noi/ ci pentru a vedea cu ochi noi”… „amintirea din prezent/ mişcă până-n străfundul sufletului fiinţa”. Este modul propice de a crea: „scurte liturghii sfinţesc/ ce am de spus/ cuvinte fără scriere”. Omul-poet, aşadar, nu este singur ci este vegheat de creatorul său: „în fiecare zi/ mă nasc din stânca rece/ şi las pe piatra-umăr/ câte-o cruce”. În acest atelier al cuvintelor trăirile devin nemurire dincolo de cuvânt, ascunzându-se esenţa: „veşnicia din mine/ aşteaptă/ vârsta cu mâini de lumină/ să binecuvânteze copiii/ să-mi umple palmele/ cu cer”.
Poeziile Iuliei Paţiu sunt precum florile de pe geamul poetului frumos aşezate într-o carte a sărbătorii. După cum spune şi editorul Mircea Petean, poeta are siguranţa unui limbaj intelectualizat, puternic conceptualizat, un discurs liric matur, sobru şi clar. Debutul Iuliei Paţiu, absolventă a Institutului Agronomic din Cluj-Napoca, este de bun augur.