Pensionarea ca o salvare sau ca o victorie!

R: Aţi ajuns la clipa pensionării. Cum întâmpinaţi acest eveniment?

I.S: Senin, normal, ca pe un moment care se înscrie firesc în viaţa omului. Sunt în al 65-lea an de 6 luni. O evoluţie firească creează din pensionare un moment de sărbătoare. Numai cei norocoşi cred că-l prind. Am suficienţi colegi care şi l-ar fi dorit dar n-au avut această şansă. Deci, victorie!

R: Este momentul unei retrospective, cred. Ce v-a marcat copilăria, adolescenţa?

I.S: Multe lucruri frumoase. Valea Gersei este un loc mirific care mi-a oferit portrete de oameni deosebiţi, de mari caractere, începând cu părinţii mei, cu bunicii, unchii şi mătuşile, vecinii şi toţi cei pe care i-am cunoscut… Acolo am făcut clasele primare, am admirat primele hore, costumele populare, am ascultat doinele şi cântecele bătrâneşti… De frica dispariţiei acestor valori m-am implicat mai târziu în salvarea acestui patrimoniu într-un „Dicţionar al culturii populare…” Şcoala elementară am continuat-o la centru de comună, unde am cunoscut viaţa de internat şi unde am avut profesori deosebiţi. Duminica eram nelipsit de la Hora satului, care se ţinea în dugheană sau „conzum”.. Liceul l-am terminat la Şcoala Medie nr. 2 unde am avut dascăli şi colegi de excepţie… Am absolvit IP 3 la Tg. Mureş, după care Facultatea de Istorie la UBB Cluj Napoca. Este o relaxare specială să-mi întâlnesc pe foştii profesori universitari la acţiunile Astrei de astăzi… Cu ei mi-am dat gradele didactice, cu ei m-am întâlnit în comisii de bac sau în diverse sesiuni ştiinţifice…

R: Care a fost evoluţia Dvs profesională? Cum a fost la Rebrişoara?

I.S: Normală, firească. În primii ani am revenit la Şcoala din Gersa I (Dobodea) unde-mi puneam în valoare calităţile de tânăr dascăl. Tot acolo am început o activitate de care mă despart deabea la pensionare: pregătirea cu copiii de şcoală a formaţiilor de dansuri populare, în special „Căluşarii” şi „Suita de pe Someş”. Aveam mare drag faţă de acest gen de formaţii, dar nu eram specialist, aşa că l-am solicitat pe învăţătorul din Salva – George Androne, care a făcut minuni în câteva săptămâni, după care am avut grijă ca cele două dansuri să se transfere de la o generaţie la alta, perpetuând în acest fel frumosul joc popular. M-am mutat în Grui unde am lucrat mai mulţi ani cu o jumătate de normă, cealaltă jumătate fiind acoperită cu funcţia de director la Căminul cultural. Era un loc potrivit pentru pasiunile mele. Până la plecarea mea la Năsăud, atât Şcoala din Grui, cât şi Căminul Cultural Rebrişoara au avut formaţii artistice de care rebrişorenii îşi aduc cu drag aminte. Pe lângă „Căluşarii” copii am avut formaţie de căluşari a bărbaţilor însuraţi, un ansamblu puternic de dansuri populare „Izvoraşul”, solişti vocali, taraf, brigadă umoristică, formaţie de teatru în care jucam şi eu, o formaţie corală puternică, formaţie de trişcaşi, „Şezătoarea” pusă în scenă cu oameni bătrâni etc. A fost frumos pentru că mi-am dorit să fiu util satului meu şi am făcut-o cum am ştiut mai bine…

R: Cum aţi ajuns la Năsăud? I.S: Cât am lucrat la Rebrişoara i-am ajutat pe părinţii mei să cumpere proprietăţi la Năsăud, fiindu-le şi lor traiul mai uşor şi fraţilor mei la fel. Căsătorit fiind, ne-am făcut casă împreună cu părinţii, iar la Rebrişoara făceam naveta, aşa că în momentul în care s-a ivit posibilitatea transferului n-am ezitat, mai ales că am fot preferat de directorul Liceului Industrial – prof. Ieremia Burcezan, unde am lucrat câţiva ani. Aici am fost asaltat de elevii şcolii care proveneau din Feldru, Luşca, Prislop, Rebrişoara, Salva şi Năsăud etc pentru a realiza şi în această şcoală formaţii de dansuri populare. Folosind baza lor de date (veneau din zone folclorice recunoscute) am reuşit în foarte scurt timp performanţe notabile, devenind o şcoală cu o forţă artistică remarcabilă, capabilă să concureze cu oricare alt liceu din judeţ sau din ţară. Pe acest fond am fost solicitat să mă transfer la Liceul „G. Coşbuc” pe o catedră de istorie vacantă, ca titular (la Liceul Industrial eram doar suplinitor). Astfel, din anul 1985 începea pentru mine o etapă nouă.

R: Aveţi un sfert de veac la această şcoală. Ce-aţi mai adăugat la experienţa Dvs.?

I.S: Multe, foarte multe lucruri frumoase. Baza artistică era şi este deosebit de valoroasă, trebuie doar valorificată. Elevi de foarte bună calitate vin din toate localităţile zonei Ţibleş-Rodna, încât nu surprinde pe nimeni că anual ei obţin peste o sută de premii la olimpiada şcolară pe disciplinele de învăţământ, la alte concursuri judeţene, interjudeţene, naţionale sau internaţionale. La acestea se mai adaugă alte zeci de premii, obţinute la activităţile artistice, sportive etc. Aşa că pentru mine a fost şansa vieţii să ajung şi să lucrez într-o astfel de unitate şcolară. Formaţia de Căluşari sau Suita de pe Someş n-au fost o problemă pentru mine şi nici pentru elevii şcolii, iar directorii liceului, trimiţându-ne la numeroase competiţii sau festivaluri, reuşeau să ne motiveze în menţinerea şi perpetuarea acestor valori artistice. Inclusiv CJC era şi este interesat de evoluţia acestor formaţii. Am beneficiat şi de aportul Casei de Cultură prin angajaţii ei Viorel Buta, Florin Persecă, Liviuţa Istrate, Valer Fodorca. De peste 100 de ani aceste formaţii au fost reginele Maialului elevilor năsăudeni, iar Liceul o veritabilă gazdă şi un veritabil organizator. Astăzi aceste formaţii au un instructor tânăr şi de viitor – profesorul de sport Cristi Mîti, fost vătaf la Căluşari în perioada liceului. Dar frumuseţea acestui sfert de veac are mult mai multe nuanţări pentru mine: aici mi-am luat gradul I, am obţinut cu elevii mei numeroase premii la olimpiada şcolară, mi-am văzut cu ochii investiţia făcută în rândul elevilor prin predarea istoriei, putându-mă mândri astăzi cu tineri care sunt profesori de istorie, alţii sunt jurişti sau ofiţeri, dar mai ales toţi absolvenţii mei cu care mă-ntâlnesc au amintiri plăcute din perioada învăţării istoriei..; aici am simţit valoarea elevilor şi colegilor care publicau în revista şcolii; care erau prezenţi prin lucrările lor în Muzeul documentar al şcolii; aici m-am pus la punct cu istoria şi evoluţia acestei instituţii şcolare, urmărind performanţele personalităţilor pe care le-a dat această şcoală. Nu poţi fi un dascăl bun într-o şcoală, fără să-i cunoşti performanţele deosebite pe care le-a reuşit în evoluţia ei de aproape 150 de ani. M-am pus la punct cu opera academicienilor năsăudeni şi am realizat câteva caiete cuprinzând reuşitele a sute de absolvenţi ai acestei şcoli. M-am implicat în simpozioane şi sesiuni ştiinţifice din care am avut numai de câştigat. Am colaborat substanţial la Monografia Năsăudului, vol. I; am editat un volum cuprinzând implicarea năsăudenilor în evenimentele anului 1918. Am contribuit la editarea Istoriei Poştei năsăudene, am scris peste o sută de articole şi am contribuţii la numeroase alte volume editate şi publicate; am redactat numerele 6-37 ale periodicului Plaiuri năsăudene etc, etc. Ca membru în consiliul consultativ al catedrei de istorie, responsabil de catedră în şcoală, metodist, membru APIR, membru în CA etc. am trăit alte numeroase şi importante satisfacţii. O viaţă plină…

R: Încă n-aţi amintit nimic de ASTRA! I.S: Aşa este. Dacă nu lucram în acest liceu nu ştiu dacă mă mai ocupam de Astra, dar pentru că Liceul a fost în toată existenţa sa focarul Astrei năsăudene (mai puţin perioada comunistă!) iar eu mă aflam în anul 1990 în Liceu, am fost trimis la Sibiu, la adunarea de reluare a activităţii Asociaţiunii Astra. Mă recomanda faptul că lucrarea mea de gradul I dezvolta problematica Astrei în Ţinutul năsăudean de la înfiinţare şi până în anul 1918. La Astra am întâlnit toată floarea „intelighenţei” năsăudene, intelectualitate care mă provoca şi de la care am avut ce învăţa… În câteva luni am înfiinţat Despărţământul, obţinându-i personalitate juridică, după care, datorită rezultatelor frumoase obţinute, primarul Dănuţ Oancea şi CL ne-au oferit un spaţiu corespunzător „gratuit şi pe toată durata existenţei Astrei năsăudene”. Era efortul şi imaginea profesorilor Grigore Găzdac, Octavean Ruleanu, pr. D-tru Tomi, prot. Ioan Dâmbu şi a tuturor celorlalţi 24 de membri fondatori. Acţiunile de factură educativă şi patriotică curgeau parcă de la sine, membrii Astrei demonstrându-şi altruismul şi interesul pentru actul cultural. Cele douăzeci de adunări naţionale anuale ale Astrei găzduite la Sibiu, Iaşi, Blaj, Dej, Năsăud, Sf. Gheorghe, Braşov, Constanţa, Arad etc; cele douăzeci de adunări ale Desp. năsăudean ţinute la Năsăud, Sângeorz-Băi, Salva, Maieru, Feldru, Ilva Mare, Rebrişoara, Zagra, Coşbuc, Beclean, Cristeştii Ciceului etc demonstrau forţa Asociaţiunii şi efectele benefice ale acţiunilor ei. Înfiinţarea şi activitatea cercurilor la nivel de comună demonstrau că oamenii de bine sunt interesaţi în bunul mers al localităţii lor, că pot conlucra cu autorităţile politice binevoitoare. Treptat s-au găsit oameni de bine care să susţină acţiunile Astrei şi împreună să organizăm simpozioane sau sesiuni ştiinţifice, concursuri interdisciplinare, festivaluri de folclor, dezveliri de busturi şi plăci comemorative, acordarea de premii tinerilor merituoşi şi competitivi, în special celor care obţin anual media cea mai mare pe profil (informatică, filologie, economic, silvic etc), numeroase parteneriate, colaborări la reviste, schimburi de experienţă, donaţii de carte către Basarabia, Tabăra internaţ. „Acasă la noi”… În astfel de împrejurări nici n-am observat că trebuie să mă pensionez.. M-a atenţionat totuşi ISJ-ul, pe baza legii.. „Consider că nu finalul ci călătoria întreagă îţi aduce satisfacţia dorită”.

R: Aveţi familie? I.S: Binenţeles. Soţia se va pensiona la anul, copiii sunt bine şi au viaţa lor, iar noi „bătrânii” ne vom bucura de cei trei (sau câţi vor fi) nepoţei. Vrem să fim în continuare utili…

R: Vă sperie criza? Pensionarea va fi o salvare sau o victorie? I.S: Din fiecare câte puţin…