Pentru 2012, o sumedenie de speranţe!

A fost un an complicat pentru mine, făcut parcă anume ca să înţeleg cât de importantă e fiecare zi din viaţă şi mai cu seamă cum nu trebuie ea irosită.

Am reuşit să adun între coperţi de carte eseuri şi gînduri, explicaţii pentru fotografii şi notaţii pe marginea operei lui Gheorghe Tomozei ( 1936-1997)din care am reuşit o primă restituire sub titlul Fragmentarium, cu sprijinul Fundaţiei Pietrele Doamnei din Domneştii de Argeş la Editura Tiparg.(Pe de altă parte am lăsat Muzeului Literaturii Române manuscrisul Jurnalului inedit al poetului Gheorghe Tomozei,care a fost soţul meu şi tatăl fiului meu, Maximilian.)

Mi-am dat acum seama cît e de greu să aduni, să sortezi, să gestionezi un text în absenţa autorului şi interesul suscitat de carte mi-a compensat oarecum efortul nevăzut. ( mai multe despre toate acestea pe websitul meu www.cleopatra-lorintiu.com)

Au fost şi clipe bune în 2011, ca de exemplu Premiul special al Juriului pentru film documentar pe care l-am primit la Festivalul Internationalde film de arta,ecologie si turism Document.Art editia a XV-a, pentru pelicula mea Scrisorile debutanţilor, realizat de mine la TVR.Dar când am văzut ce mijloace aveau la îndemână colegii din cele peste 35 de ţări prezente, cum erau de preţuiţi in ţările lor, iar am simţit o undă de necaz căci noi, românii nu ne preţuim oamenii , ca de obicei. La capitolul televiziune, am reuşit să termin două documentare unul dedicat filozofului religios Fetullah Gulen si altul despre Benjamine Fondane, intitulat Tragicul nostru Ulise,film care va fi difuzat in februarie pe Canalul Cultural al TVR.

Ca reprezentant al Observatoire d’Etudes geopolitiques din Paris şi expert al Centrului de strategie internationala CMIESI am conferenţiat la Fez, în Maroc la Forumul organizat în decembrie. A fost o reuniune absolut impresionantă, reunind personalităţi din lumea întreagă, o adevărată elită. Geopolitica lumii arabe este mon violon d’Ingres, pasiunea mea cea veche, faptul că sunt invitată la conferinţe şi simpozioane, în lume, mă consolează oarecum de totala indiferenţă şi opacitate faţă de ceea ce sunt,ceea ce gândesc şi ceeaa ce scriu aici, în România.

Prin voia vieţii şi datorită unor probleme punctuale am stat o bună parte din acest an la Paris, încercând să adun printre picături, imagini şi documente, amintiri şi notaţii, care poate îmi vor servi.

A, şi să nu uit la capitolul bucurii, mi-am reîntâlnit colegii la 35 de ani de la absolvire ,la Liceul bistriţean „Liviu Rebreanu” şi am lăcrimat un pic cînd mi-am văzut numele scris cu bronz pe zidul de intrare , cum că fusesem şefă de promoţie în 1976 ....

Pentru 2012, o sumedenie de speranţe!