Persoanele cu venituri mai mari de 35.000 de euro, verificate de Fisc

Inspectorii fiscali vor da iama în persoanele care au declarat că au realizat venituri ce depăşesc plafonul de 119.000 de lei (35.000 de euro) pentru a recupera taxa pe valoare adăugată aferentă operaţiunilor efectuate şi pentru a le înregistra ca plătitoare de TVA.

Din analiza bazelor de date, Fiscul a constatat că există cazuri în care contribuabili persoane fizice, deşi au realizat venituri care depăşesc plafonul pentru înregistrarea ca plătitor de TVA, nu au depus cerere pentru luarea în evidenţă. Acesta a fost şi motivul pentru care a fost iniţiată o acţiune de verificare a activităţii persoanelor fizice aflate în aceasta situaţie.

Întrucât sunt şi persoane fizice care au declarat că obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, verificările s-au orientat şi spre această categorie de contribuabili.

,,Persoanele fizice care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, de o manieră independentă, sunt persoane impozabile în scopuri de TVA. Aceste persoane trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la unitatea fiscală în a cărei evidenţă fiscală este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe. Contribuabilii trebuie să facă acest lucru înainte de realizarea unor operaţiuni, dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depăşeşte plafonul de scutire de 35.000 euro sau dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a atins sau a depăşit plafonul menţionat anterior”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Persoanele fizice române care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală vor completa şi depune la Fisc formularul 020 - ,,Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni”. Declaraţia se depune direct sau prin împuternicit/reprezentant fiscal la registratura Fiscului sau la poştă prin scrisoare recomandată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5