PES activists România: Campania #fărăbariere pentru ridicarea restricțiilor de vârstă privind candidatura la o funcție publică

Organizația PES activists România a lansat, la Craiova, campania #fărăbariere, prima astfel de inițiativă menită să ridice restricțiile impuse de lege la participarea politică și civică a cetățenilor.

Cea mai importantă restricție impusă de lege se referă la vârsta legală pentru a candida. În ciuda faptului că s-a discutat în ultimii ani despre înnoirea clasei politice, acest lucru a fost împiedicat de o legislație care prevede o discriminare generațională privind dreptul de a candida. La ultimele alegeri locale au fost aproximativ 500 de tineri care și-au depus candidatura deși aveau sub pragul legal iar mulți au fost nevoiți să își vadă mandatul invalidat”, subliniază europarlamentarul Victor Negrescu, cel mai tânăr membru român din Parlamentul European și președintele-coordonator național al PES activists România.

Existenţa unor praguri de vârstă nu face altceva decât să ţină departe de instituţiile publice reprezentative generaţia de mâine, cea în numele căreia pretindem că vom construi viitorul. Împreună putem schimba această nedreptate! PES activists România militează pentru modificarea articolului 4 din legea privind alegerile locale și, ulterior, a articolului 37 din Constituția României. Această schimbare va duce la mai multă democrație, mai multă participare civică, un acces mai mare al tinerilor la funcții publice, precum și la atragerea de oameni noi în politica românească”, mai subliniază Negrescu.

Europarlamentarul arată că mulţi dintre politicienii europeni cu experienţă şi-au început cariera foarte devreme, tocmai datorită unor prevederi legislative care facilitau accesul tinerilor în politică. Este vorba deespre premierul Irlandei, Enda Kenny, a devenit parlamentar la 24 de ani, în 1975. În 2004, actualul premier al Italiei, Matteo Renzi (de altfel şi cel mai tânăr prim-ministru al democraţiei italiene), a devenit la 29 de ani Preşedintele Provinciei Florenţa (unitate administrativă devenită ulterior Zonă Metropolitană). Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a devenit membru al ParlamentuluI Galician în 1981, la 26 de ani. Charles Michel, cel mai tânăr premier din istoria Belgiei, a devenit membru al Camerei Reprezentanţilor în 1999, la 24 de ani, un an mai târziu devenind şi cel mai tânăr ministru belgian. Chiar şi Jean-Claude Juncker şi-a făcut debutul într-o funcţie electivă la 30 de ani, când a fost ales membru al Legislativului.

Ne bucurăm să susținem această campanie în lunile care urmează. Este esențial să deschidem competiția politică și să demonstrăm că inițiativele cetățenești reprezintă un mijloc de promovare a ideilor pe care le are societatea" a declarat coordonatorul PES activists Bistrita-Nasaud, Ciprian Ceclan-Oprea.

Campania PES activists este împărțită în mai multe etape, printre care lansarea unei petiții publice, strângerea de semnături pentru modificarea articolului 4 din Legea 115 din 2015, în primă fază, urmată de strângerea de semnături pentru modificarea articolului 37 din Constituție.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5