Peste 130 de poliţişti vor acţiona, zilnic, în această minivacanță!
Poliția din Bistrița-Năsăud va fi la datorie pentru ca minivacanța 20-24 ianuarie să fie petrecută în siguranță. Peste 130 de poliţişti vor acţiona, zilnic, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au fost suplimentate efectivele care acționează în intervalul 20-24 ianuarie, astfel că, 685 de polițiști de la toate structurile operative vor fi la datorie și vor acționa pentru liniștea și siguranța cetățenilor.
Din totalul efectivelor planificate, 370 de polițiști sunt de la structurile de ordine publică și acționează în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică. În zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări în contextul ”Zilei Unirii Principatelor Române”, polițiștii vor patrula, fiind pregătiți să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale și aplanarea stărilor conflictuale.
Pe drumurile publice, peste 110 poliţişti de la rutieră vor acţiona pentru prevenirea producerii unor accidente grave, folosind aparate de măsurare a vitezei, de stabilire a prezenței alcoolului în aerul expirat și drugteste.
Poliţiştii monitorizează traficul rutier, cu 59 de autospeciale, dintre care 43, dotate cu aparate radar, în vederea combaterii încălcării regimului legal de viteză, fiind monitorizate în special traseele de deplasare dinspre staţiunile turistice, DN 17 şi celelalte aglomerări urbane.
De asemenea, în acţiuni sunt angrenaţi şi poliţişti de la ordine publică, pentru a acorda sprijin colegilor de la rutieră, în special în mediul rural. Totodată, poliţiştii acordă o atenţie deosebită prevenirii accidentelor produse pe fondul conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.
***
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc a fi extrem de periculoase.
Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra respectării regimului legal de viteză întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere în România.
Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau altor substanțe trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este de ajuns o singură fracţiune de secundă, moment în care pot apărea aţipirea şi, implicit, pierderea controlului vehiculului. De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) trebuie să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul într-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată). Odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psiho - motorii necesare conducerii în siguranţă.
Înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a presiunii în pneuri, gradul de îmbătrânire şi uzură al acestora, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.
Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.
POLIŢIŞTII VĂ DORESC DRUM BUN!
Citiţi şi:
- Zilnic, peste 160 de poliţişti sunt la datorie pentru siguranța bistrițenilor!
- REVELION ÎN SIGURANȚĂ! 350 de poliţişti bistriţeni vor fi în stradă. În caz de nevoie nu ezitați să apelaţi 112
- 100 de poliţişti de la Rutieră, la datorie pe toate drumurile judeţului
- Atenţie! 120 de polițiști de la Rutieră vor monitoriza traficul rutier în acest sfârşit de săptămână
- RECOMANDĂRI PENTRU O CĂLĂTORIE ÎN SIGURANŢĂ
Adaugă comentariu nou