Peste 1.300 de câini din 94 de rase diferite la Bistritzer Burg Dog Show 2025 - cel mai mare eveniment chinologic al primăverii

Comunicat de presă

Asociația Chinologică Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistrița, organizează în perioada 15-16 martie 2025 cea de-a XIV-a ediție a expoziției canine internaționale Bistritzer Burg Dog Show.

Evenimentul va avea loc la Complexul Heidenfeld din Viișoara, Bistrița, și va reuni peste 1.300 de câini din 94 de rase diferite, reprezentând 15 țări (România, Ucraina, Polonia, Letonia, Slovacia, Cehia, Belgia, Belarus, Estonia, Italia, Olanda, Serbia, Spania, Ungaria și pentru prima dată la Bistrița - Statele Unite ale Americii.

Programul competițional include:

Sâmbătă, 15 martie:

9.30 - Competiție Chinologică C.A.C. Național (325 câini)

14.00 - Competiție Chinologică C.A.C.I.B. Internațional (346 câini)

10.30 - Competiții de club pentru rasele Ciobănesc de Asia Centrală și Ciobănesc Belgian

Duminică, 16 martie:

9.30 - Competiție Chinologică C.A.C. Național (312 câini)

Demonstrații de dresaj și mondioring

14.00 - Competiție Chinologică C.A.C.I.B. Internațional (329 câini)

"Bistritzer Burg Dog Show a devenit un reper important în calendarul chinologic european, atrăgând anual un număr tot mai mare de participanți din țară și străinătate. Suntem onorați să aducem la Bistrița elita chinologiei internaționale și să oferim publicului ocazia de a admira câini de rasă excepționali", declară președintele Asociației Chinologice Bistrița-Năsăud, Matilda Gubesch.

Evenimentul va fi judecat de arbitri internaționali cu experiență, sub egida Federației Chinologice Internaționale (FCI) și cu sprijinul sponsorului principal, PURINA PRO PLAN.

Accesul publicului este permis pe toată perioada competiției, în intervalul orar 09:00-18:00. Prețul biletelor este de 15 lei pentru adulți și 10 lei pentru copii.

Programul detaliat și repartizarea pe ringuri sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului: www.ach-bn.ro

Vă mulțumim și vă așteptăm!

 

Președinte,

Matilda Gubesch

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5