Peste 17.000 de bistrițeni primesc “pensia minimă” socială! Doar 3600 de pensionari trec de 5000 lei

Nu mai puțin de 17.284 persoane din județul nostru primesc indemnizația socială, adică “pensia minimă socială”, de 1.281 lei. Alte 12.776 de persoane au pensii între 1.282 și 2.000 lei, iar 13.229 între 2.001 și 3.000 lei. În intervalul 3.001 – 5.000 lei se încadrează 16.353 de pensionari, în timp ce 3.510 persoane primesc între 5.001 și 10.000 lei. Doar 135 de pensionari depășesc pragul de 10.001 lei. Datele au fost prezentate de către Sanda Alina Vișan, director executiv al Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.

Este vorba despre un istoric al contribuțiilor din venituri mici, care a condus la aceste valori ale pensiilor.

Altfel, numărul persoanelor care au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor în județul Bistrița-Năsăud a ajuns, la finalul anului 2025, la 67.097, în scădere cu 2,68% față de anul 2024, când erau înregistrate 68.945 de persoane.

Potrivit directorului Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, Sanda Vișan,  9.534 de persoane, reprezentând 14,21% din totalul angajaților, au realizat venituri peste salariul mediu brut stabilit prin Legea bugetului, care în decembrie 2025 a fost de 9.868 lei. De asemenea, 3.602 persoane au obținut venituri de la mai mulți angajatori. Și numărul angajatorilor este în scădere: în 2025 au fost înregistrați 8.101, cu 5,34% mai puțini față de anul anterior, când erau 8.558.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5