Peste 40 de controale derulate de Inspecţia Socială, mai puţin de un sfert din suspiciuni s-au confirmat

În primul semestru al anului 2014, Serviciul inspecţie socială din cadrul AJPIS Bistriţa-Năsăud a efectuat un număr de 35 de controale tematice şi 17 verificări, ca urmare a suspiciunilor identificate de către Curtea de Conturi a României. Acţiunile de control au vizat principalele beneficii de asistenţă socială, fiind verificate nu mai puţin de 292 dosare cu suspiciuni, la beneficiari de ajutor social (48), alocaţii de susţinere a familiei (123), indemnizaţii pentru creşterea copilului (113), alocaţii de stat pentru copii (8). Dintre acestea, s-au confirmat 76 de dosare cu probleme, valoarea totală a debitelor stabilite fiind de aproape 120.000 lei.

          „În prezent se desfăşoară o acţiune de control, ca urmare a sesizării unor suspiciuni de către Curtea de Conturi a României. Numărul total al suspiciunilor care trebuie verificate este de 1.214, dintre care ajutor pentru încălzirea locuinţei – 633 suspiciuni, alocaţie de susţinere a familiei – 502 suspiciuni şi venit minim garantat – 79 suspiciuni. Principalele suspiciuni pentru care se verifică modul de acordare a beneficiilor de asistenţă socială sunt obţinerea unor venituri peste cuantumul prevăzut de lege ca şi criteriu de eligibilitate (salarii, pensii, activităţi independente) şi deţinerea unor bunuri mobile sau imobile, prevăzute de anexa 4 la HG nr. 50/2011 cu modificările și completările ulterioare, hotărâre care stă la baza metodologiei pentru venitul minim garantat, alocaţie de susţinere şi ajutor pentru încălzirea locuinţei”, a precizat directorul executiv Ani Bob din cadrul AJPIS BN, în cadrul Colegiului Prefectural.

          Faţă de 2013 – când verificările au vizat o perioadă de trei ani, iar 75% dinb suspiciuni s-au confimat – s-a constat  o scădere de la 3812 suspiciuni confirmate la cele 76 de anul acesta, din primul semestru.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5