Italia vă aşteaptă

Peste 500 de locuri de muncă în domeniul hotelier

Bistriţenii care sunt (încă) interesaţi să lucreze în Italia, care sunt calificaţi în meserii specifice domeniului hotelier şi care cunosc bine limba italiană au la dispoziţie 530 de locuri de muncă în Peninsulă. Anunţul a fost făcut prin intermediul reţelei pan-europene a locurilor de muncă - EURES, a cărei membră este şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România, respectiv Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Pentru cei care doresc să lucreze în străinătate, ANOFM le pune la dispoziţie un număr de 530 de locuri de muncă vacante în Italia, în domeniul hotelier. Cele mai multe locuri de muncă sunt pentru ospătari şi cameriste, dar şi spălător vase, bucătar/ajutor bucătar, personal întreţinere, personal recepţie, portar, hamal.

Cunoaşterea limbii italiene este esenţială, iar cunoaşterea limbii engleze sau germane constituie un avantaj.

Numărul de locuri de muncă oferite este de 530, iar meseriile solicitate sunt: personal de întreţinere (35 de locuri), hamal (15 locuri), personal pentru recepţie (35 de locuri), portar (25 de locuri), cameristă (150 de locuri), spălător vase (90 de locuri), bucătar/ajutor de bucătar (20 de locuri), ospătar (160 de locuri).

Angajatorul italian oferă salariu în funcţie de meserie, între 700 şi 1.000 de euro, precum şi cazare şi masă în schimbul sumei de 150 de euro pe lună. Perioada de muncă este sezonul de vară.

Persoanele interesate pot depuse CV-ul în limba italiană, până pe 22 aprilie, la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, compartimentul EURES.

În luna martie, în judeţul nostru erau înregistraţi 11.906 persoane rămase fără serviciu, rata şomajului fiind de 9%, în scădere cu 0,08 procente faţă de februarie. Cu toate acestea, rata şomajului din Bistriţa-Năsăud continuă să fie mai mare decât rata şomajului înregistrată la nivel naţional.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5