Peste 65% din producţia Rombat a fost exportată în Vest
Compania Rombat a exportat în primele şase luni ale anului aproximativ 550.000 de unităţi, adică 65% din producţia totală a companiei. Franţa, Austria, Spania şi Italia sunt doar câteva din ţările vestice unde compania Rombat şi-a mărit considerabil exportul în primul semestru al anului.
„Rombat a reuşit în ultimii 10 ani să câştige încrederea clienţilor francezi, prin calitatea produsului. Brandul Rombat s-a clădit încet, dar sigur, devenind o variantă reală pentru şoferul francez. Marca Rombat este în prezent recunoscută pe piaţa franceză ca un actor cu rol principal, iar produsele sale sunt la acelaşi nivel de calitate şi prezentare ca şi cele fabricate de marii producători ai pieţei de profil”, susţine Aliberti Pouvez, distribuitor piese auto Franţa.
La fel de mulţumiţi de calitatea bateriilor auto Rombat sunt şi italienii. Potrivit lui Antonio Annoscia, distribuitor piese auto Italia, calitatea bună a produselor, managementul calificat şi profesionist, şi nu în ultimul rând livrarea produselor în termenul agreat, au determinat alegerea companiei Rombat, ca producător de baterii auto.
În prezent, Rombat exportă baterii în Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Grecia şi Republica Moldova şi este acreditată în calitate de furnizor regional în panelul Renault, pentru fabrica Dacia şi fabricile din Rusia şi Iran. Cele mai multe baterii sunt exportate în Franţa.
„Am înregistrat o creştere continuă a livrărilor pe piaţa vest-europeană în ultimii ani. Suntem bucuroşi să menţionăm o creştere accelerată a livrărilor şi după instalarea perioadei de criză”, susţine Ioan Repede, director general Rombat.
Compania Rombat va investi în acest an într-un prim proiect de construcţie a unei microhidrocentrale. Investiţia se ridică la 4 milioane de euro. Tot în acest an, compania Rombat va creşte atât capacitatea de producţie a bateriilor, cât şi capacitatea de valorificare a deşeurilor la fabrica din Copşa Mică.
Citiţi şi:
- România pornește cu ROMBAT! Bateria numărul 1 din România își lansează noua identitate vizuală pe 1 decembrie
- ROMBAT a participat la cel mai important eveniment din industria componentelor auto: Automechanika Frankfurt 2014
- La 35 ani, ROMBAT continuă investiţiile în tehnologizare. 15 milioane euro atrase pentru modernizarea capacităţilor de producţie
- Rombat intră pe piaţa bateriilor Start-Stop
- Cifra de afaceri a companiei Rombat a depăşit 77 de milioane de lei
Adaugă comentariu nou