Placă și carte, la Josenii Bârgăului
În comuna Josenii Bârgăului evenimentele culturale sunt tot mai dese, dovadă că acolo este un nucleu astrist, cu multe idei, fapte mărețe și un primar care se implică, dând curs inițiativelor cărturarilor locali spre păstrarea și valorificarea faptelor de cultură.
Am participat ani în șir la diferite evenimente culturale în această localitate, activități de la care primarul nu a lipsit niciodată, fapt pentru care îi aduc sincere felicitări și poate fi un exemplu pentru primarii din județ. În Joseni mă simt ca acasă, cunosc oamenii, schimb idei cu cărturarii locali, vizite reciproce, activități comune, schimburi de experiență, schimburi de cărți, păstrarea obiceiurilor și tradițiilor meșteșugărești prin muzee și expoziții, adunări astriste cu tematici istorice și culturale, schimburi de mesaje, de bună colaborare cu biserica, școala, primăria, Consiliul local, firmele și societățile comerciale, obștea satului, cu celelalte localități de pe Valea Bârgăului și nu în ultimul rând cu năsăudenii, cu care au frumoase relații de prietenie și bună colaboratre, toate făcute cu vigoare și optimism.
Prima întâlnire din acest an, într-una din zilele frumoase, cu soare din ianuarie 2023, a fost dedicată unei familii cu mare întindere în istoria satului, o familie de cărturari, preoți din tată-n fiu, cărora li s-a dezvelit o placă pe fosta lor casă și s-a sărbătorit cartea astristului Mihai Bâltag, membru în Liga Scriitorilor Români, Filiala Năsăud, care a predat bârgăuanilor și nu numai, a opta carte, simbolizând infinitul, conform cifrei 8, cum desprindem din numerologie.
Preotul local Nechita Ioan, cu un fin simț pentru înaintași, a făcut slujba de sfințire a plăcii celor cinci fii ai Bârgăului:
1 - Protopop Ioan Buzdug (1829-1884);
2 - Preot Leon Buzdug (1855-1924);
3 - Protopop Ioan Buzdug (1889-1953);
4 - Prof. dr. în teologie Andrei Buzdug (1891-1939);
Acținea s-a încheiat cu un pahar de vin și un moment poetic susținut de doamna Ioana Vrâncean, din propriile creații, primind de la noi sfatul și îndemnul de a aduna poeziile între copertele unei cărți și noi să participăm și la lansarea cărții de debut.
Adaugă comentariu nou