Poeme de Sandu Frunză

 

Despre suferință

 

Suferința

Se rostește

la fel în toate limbile

Se trăiește

la fel în toate ființele

 

doar chipul zeului ce

o mângâie se poate revela

în alt fel

 

doar chipul omului

poate fi desfigurat sau

transfigurat

în felul său propriu

de lan de grâu

unduit de vânt

mângâiat de soare

 

 

Murim în trecut

 

Călători spre viitor fiind

Trăim mereu în trecut

Mereu simțim nevoia

de a ne reîntoarce

în locul privilegiat în care

ne-am simțit iubiți

E modul în care ne exersăm

să murim în trecut

sfidând în fiecare clipă

momentul final în care

viața își încheie socotelile

cu noi

Moment de instalare a păcii

pe care ne-am învățat

să îl percepem ca pe un război

 

 

 

 

Mirosind a bătrânețe, moartea

 

M-ai luat prin surprindere astăzi

Moarte

Pentru prima oară prezența ta

mirosea a bătrânețe

când mă priveai prin

pleoapele zăvorâte 

ale tinerei care mă iubea

în anii uitați în urmă

 

Prin ochii ei te priveam

Și mai mult decât oricând

Chipul meu

nu mai semăna

cu chipul tău

Trupul ei de iasomie

nu se mai potrivea

Cu trupul tău

cu un miros despre care

nu știam

Mirosind a bătrânețe

Moarte

 

 

Așteptare

 

Te-aștept ca pe un tren

într-o gară pustie

Nu îmi mai amintesc

mersul trenurilor

Nici acarul, nici impiegatul

nu mai sunt pe aici

Doar umbre fugare

locuind mintea mea

dau viață gării

De parcă de multă vreme

nici un tren pe aici

n-ar mai fi trecut

De parcă numai

întoarcerea mea

mai măsoară

Timpul care mă așteaptă

pe mine

ca pe un tren

într-o viață pustie

 

 

De când ai plecat

 

Desprinsă din mine

ca într-o moarte prematură

Ești partea plecată

care mă doare

cum îl doare pe lupul

ce cântă la lună

Înmormântați într-o

groapă de stele comună

O durere de membru fantomă

și în moarte

ne ține împreună

 

Fața ta moartă

a cuprins oglinda lumii

în care se uită curioși indiscreții

Toate se oglindesc

în moartea ta

ca într-o naștere funebră

menită să dea sens vieții

 

Deși pare un nemilos călău

Este atât de frumoasă moartea

când ia chipul tău

 

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5