Poliţie

Dosarele de corupţie se pare că au acaparat scena publică. Şi la Bistriţa. Dacă acum un an existau 7 dosare penale la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, pe parcurs „s-au mai...
Infracţiunile sesizate în 2014, de natură economico-financiară, prezintă o scădere cu 25% faţă de anul trecut, acestea reprezentând 12,37% din totalul infracțiunilor sesizate, fapt ce ne plasează,...
La nivelul judeţului există 1.956 persoane fizice şi 51 persoane juridice, autorizate să deţină 3.723 arme. Fdintre acestea, peste 2000 sunt arme de vânătoare (786 cu glonţ, 1.116 cu ţeavă lisă, 157...
Începând cu data de 31 ianuarie a.c., domnului comisar şef de poliţie Molnar Gicu, contabil şef al IPJ BN, ca urmare a cererii formulate, prin ordinul viceprim-ministrului pentru securitate naţională...
Datele de bilanţ ale activităţii Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud din 2014 indică o scădere a infracţionalităţii sesizate cu 0,81% (de la 6.201 la 6.151, - 50 de infracţiuni), criteriu în...
O femeie, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Bistriţa, a ajuns cu maşina în şanţ, după ce a deparat. Şoferiţa nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu mâzgă,...
Un bărbat de 35 ani din Ilva Mică este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după ce maşina pe care o conducea a fost implşicată într-un accident de...
Poliţiştii au fost sesizaţi astăzi de către un tânăr taximetrist în Beclean că o persoană necunoscută a intenţionat să sustragă bunuri din interiorul autoturismului care era parcat în faţa locuinţei...
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au identificat un tânăr de 26 de ani, din oraşul Beclean, bănuit că în perioada mai-septembrie 2014, a abuzat de...
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au reuşit să dea de urma unor tineri, în vârstă de 18 ani, respectiv 19 ani, din localităţile Lechinţa şi Crainimăt, bănuiţi de comiterea infracţiunii de...
Poliţia oraşului Năsăud a fost sesizată duminică despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în incinta unui magazin situat pe raza oraşului de unde au sustras o sumă de bani.
           Un copil de numai şase ani a ajuns astăzi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, după ce a fost victima unui accident produs la...
Patru persoane au ajuns joi la spital, pentru a primi îngrijiri medicale, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident petrecut pe DN 17, pe raza localităţii Mijlocenii Bârgăului.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Sîngeorz-Băi au desfăşurat marţi o acțiune pe linia absenteismului şcolar. Oamenii legii au depistat în localurile publice, din zona adiacentă unei unităţi...
Poliţiştii au depistat marţi un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Salva, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17D, pe raza localităţii Mocod, fără a poseda permis de conducere. „La data...
În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din cartier Viişoara, bănuit că în perioada decembrie...
La finele săptămânii trecute, poliţiştii Biroului de Ordine Publică au prins în flagrant o tânără, în vârstă de 18 ani, din municipiul Bistriţa, care a sustras telefonul mobil al unui tânăr din...
În ultima perioadă, poliţiştii au reuşit să dea de urma unor persoane bănuite că ar fi furat bunuri din locuinţele unor bistriţeni. Astfel, după mai bine de trei luni, „poliţiştii Secţiei 2 Poliţie...
Colaborarea între poliţiştii bistriţeni, cei din Hunedoara şi Maramureş a convers spre identificarea autorului unui accident petrecut pe raza judeţului nostru. În fapt, sâmbătă seara, poliţia a fost...
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.00, un bărbat de 57 de ani, din Parva, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza oraşului Năsăud, a surprins şi accidentat uşor o femeie de 40...
Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au depistat, în trafic, doi bărbaţi care transportau aproximativ 210.000 de ţigarete, fără documente legale, provenite din Republica Ucraina. Cei în cauză au fost...
Dispariţia de minori de la domiciliu este o situaţie favorizată de lipsa de supraveghere a copiilor de către părinţi sau încredinţarea acestora bunicilor sau unor cunoştinţe de încredere. În anul...

Pagini

Subscribe to Poliţie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5