Portrete ritmate

Poetul şi pictorul Costel Iftinchi vine în faţa cititorilor cu volumul „”, apărut la Editura CreArt din Iaşi, care îmbină plăcut atâta poezia, cât şi grafica. Cele două vibraţii din sufletul autorului aduc în faţă teme precum dragostea, misterul, căutarea, lumina, fiind un gest de mulţumire divinităţii, cea care face din creaţia autorului bucurie pentru cititori: „În liniştea serii/ Picături se aud/ Stropii inimii/ Pe hârtie curg/ Formând în taină/ Cuvântul unui muribund/ Născându-se o poezie/ Din sufletul unui amărât”.
Pentru poet, cuvântul este semnul călătoriei, legând două lumi, cea a apei vii şi a apei moarte, descoperind calea spre lumină: „Împins de timp/ Purtat de gânduri/ Călăuzit de sentimente/ Ferindu-mă să cad/ Peste amintirile înflorite/ Cu rădăcini adânci/ Pe pământul bucovinean”. Prin cuvânt poţi descoperi minuni ale lumii: „În taină, sub cupola mistică/ Locul unde şede Sfântul Duh/ Sfinţii privesc printre lumânările aprinse/ Cu ochii lor blânzi miruindu-i în tăcere/ Binecuvântându-i pe rând”. Speranţa într-o lume mai bună răzbate din versurile poetului, versurile, fie ele cu formă clasică sau postmodernă sugerând un anotimp al eternei regăsiri în care imaginea omului este redată atât prin versuri, cât şi grafic în diverse ipostaze.
Animator de evenimente culturale, directorul unei reviste care aduce în faţa noastră pictura naivă, prezent în importante dicţionare de literatură şi artă, Costel Iftinchi este un fericit ce se poate răsfăţa cu iubirea pentru artă în diversele ei ipostaze.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5