Uşa spre tainele picturii

Scriitorul Costel Iftinchi, unul dintre cei mai creativi artişti ai picturii naive, dar şi ai sculpturii, creionează un adevărat jurnal despre una dintre taberele la care a participat. Volumul „Uşa naivilor”, apărut la Editura CreArt din Iaşi, descrie atmosfera în care trăiesc artiştii în perioada creaţiei. Două scânduri de tei şi o bucată de lemn din acelaşi material au fost suficiente pentru Costel Iftinchi pentru a porni în aventura artei. Fotografiile care însoţesc textul prezintă toate etapele parcurse, de la materialul brut la produsul finit al artei. Drumul spre tabăra de creaţie din Zimnicea este unul al aventurilor, întâlnirea cu colegii pictori naivi fiind una a bucuriilor. Rivalităţile şi orgoliile nu-şi au loc aici, cu toţii acceptând că „e normal ca pe afiş să fie Gusti”. Fiecare îşi ştie locul în cenaclul artelor, fiecare se bucură de realizările celuilalt. Interesant, în această carte, este faptul că fiecare pictor este zugrăvit într-o lumină aparte, pe lângă CV fiind date importante despre crezul acestuia în artă.

Un volum care se citeşte cu plăcere, scrisul fiind cursiv, întâmplările dând culoare. Se vede „scriitura” de scriitor al lui Costel Iftinchi. Cele 16 lucrări de pictură, împreună cu sculptura au format o expoziţie admirată de toţi cei prezenţi. De altfel, în volumul „Uşa naivilor” toate lucrările concepute în tabăra de artă naivă sunt inserate spre a bucura ochii cititorilor. O aventură frumoasă în lumea artei, cu 17 creatori de frumos, pe care Costel Iftinchi îi nemureşte acum şi în carte.

Comentarii

18/02/12 13:06
Vizitatortin Ti...

Felicitari, Liviu!

25/07/14 04:56
Mariana G.

Fiind aproape de tine, nu am observat cit de ,,mare" est!!
Privind ce te inconjoara si mai ales ceat de tine, ma uimesc!
Sa te tina D-zeu sanatos, la fel si pe cei dragi tie, care te si inspira.....Ma bucur ca harul primit in dar, il faci cunoscut si altora, cu atit de multa maiestrie!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5