Postul faptelor bune

Înv. Mariana Prigon Sbîrciu

 

Motto:

         „Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.    Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc     păcatele mele.” (Psalmul 140)

 

                   Dreptatea, iubirea şi milostenia sunt cele trei virtuţi de care trebuie să ţinem cont şi să le îndeplinim în post. Numai atunci putem spune că postim cu adevărat. Deci postul înseamnă înfrânare, înseamnă să facem fapte bune de milostenie, înseamnă să ştim cum să ne comportăm, să nu supărăm pe nimeni, să nu ne batem joc de nimeni şi să iertăm ca şi Dumnezeu să ne ierte. Oricum la judecata de apoi pentru toate vom da socoteală. Înaintea lui Dumnezeu toţi suntem egali, toti suntem fraţi în credinţă, aşa că să ne iubim toţi ca fraţii.

         Şi cât de bine este dacă întâlneşti un om flămând, să-i dai să mănânce, dacă întâlneşti un om însetat să-i dai să bea apă, iar dacă întâlneşti pe cineva care este pe un drum greşit să-i dai un sfat bun, să se îndrepte. Pe cel asuprit să te străduieşti să-l eliberezi, dacă depinde de tine.

         Dumnezeu răsare soarele şi peste cei buni şi peste cei răi şi fericiţi sunt cei ce ascultă şi implinesc cuvântul lui Dumnezeu după cum înţelegem din Sfânta Scriptură.

Henry J. Nouwen spunea:

„Am oferit pace astăzi?

Am adus zâmbetul pe chipul cuiva?

Am alungat din sufletul meu furia şi resentimentele?

Am iertat? Am iubit?

Acestea sunt adevăratele întrebări pe care trebuie să ni le punem.”

         „Vorbele bune au putere aproape inexplicabilă ca şi cum ar fi un cântec ceresc care a rătăcit drumul şi a ajuns pe Pământ” după cum spunea Frederick William Faber.

         Eu cred că este important să faci tot posibilul să sădeşti ceva bun în vieţile oamenilor. Lumea aşteaptă să fie lăudată deci nu-i spune lumii cât este de urâtă, cât este de rea şi de meschină. Spune-i lumii cât este de frumoasă, cât este de minunată, cât este de corectă şi poate se va îndrepta. Respectul nu se cere, el se câştigă.

         Mâncarea zilnică de post este mai puţin importantă, postul faptelor bune este important.

 

P.S.:

 

POEM

 

Oamenii sunt adeseori neînţelegători, iraţionali şi egoişti

lartă-i, oricum

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi inţentii ascunse

Fii bun, oricum

Dacă ai success, poti câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi

Caută succesul, oricum

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela

Fii cinstit şi sincer, oricum

Ceea ce construieşti în ani alţii pot dărâma într-o clipă

Construieşte, oricum

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi

Fii fericit, oricum

Binele pe care îl faci azi oamenii îl vor uita mâine

Fă bine, oricum

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodata de ajuns

Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum

La urma urmei este între tine si DUMNEZEU

N-a fost niciodată între tine si ei, oricum

 

Maica Tereza

Dacă Dumnezeu este cu tine nu contează câţi sunt împotrivat ta.

 

 


 

Comentarii

08/08/21 09:52
Din cartiere

Daca vor guvernantii actuali ( PNL-USR-UDMR) sa faca O FAPTA BUNA , atunci bine ar fi sa demisioneze, sa plece de la guvernare si sa ne lase in " plata Domnului " ca efectiv ne distrug tzara !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5