Povestirile lui Icu Crăciun

Notorietatea de scriitor consacrat pe care şi-a câştigat-o în ultimul timp Icu Crăciun este efectul unui exerciţiu ambiţios de a-şipune în valoare potenţialul său creator. Palmaresul literar al măiereanului aflat în verva scrisului cuprinde : 5 lucrări de publicistică, 5 romane cu rezonanţe sociale, un volum cu piese de teatru pentru toate vârstele şi 5 cărţi de proză scurtă, între care se află şi cea de curând apărută la Editura Charmides, Bistriţa, cu titlul,,Scurtmetraje. Vistorii’’
Cartea are în structura ei 16 povestiri şi un buchet de 20 de texte care fac parte ,,dintr-o nouă specie literară, ceva ce poate fi încadrată între bancul sec şi gluma spumoasă’’, numindu-le,,Vistorii’’, după iniţialele celui care le-a plăsmuit, pronunţate ,,vi’’ca în engleză, la care a adăugat cuvântul,,story’’.Povestirile sunt scrise inteligent, antrenant, cu răbdare şi multă atenţie la detalii. Personajele provin atâtdin mediul rural, cât şi din cel urban, cu psihologii diferite şi caractere complexe, cu atitudini şi comportamente mai mult sau mai puţin obişnuite. Subiectele acestor povestiri reprezintă secvenţe din lumea reală sau imaginară, în care peisajul uman este alcătuit din figuri tipice luate din medii sociale diferite, detaşate de ceea ce este firesc, pentru a se remarca prin senzaţional, prin ceva ieşit din comun. Fiecare povestire conţine un dram de înţelepciune, un cuvânt de învăţătură şi pe deaspra au şi umor. Protagoniştii sunt oameni care îşi urmează cu îndărătnicie destinul, cu frământări şi porniri surprinzătoare, nemulţumiţi şi dornici de împliniri rapide, îndrăgostiţi la vreme târzie,ori stăpâniţi de unele vicii, bârfitori şi palavragii, zeflemitorisau creduli, etc.
Cea dintâi povestire intitulată ,, Prietenul tatălui meu’’este un dialog al autorului cu ba’ Toader din Maieru, care îşi aminteşte cu drag de tatăl său, alături de care a copilărit, ,,au feciorit împreună şi au făcut împreună războiul’’. Icu Crăciun este receptiv la viaţa satului, la provocările cotidiene postdecembriste, care îi inspiră povestirea ,,O dramă în familie’’, ce are un final tragic. Tot din această lume în care s-a născut veşnicia, fac parte şi povestirile : ,,S-a dus’’şi,,Sticla’’, în care autorul face referiri la unele credinţe şi obiceiuri, păstrate doar în mintea şi sufletul celor bătrâni.Ciudată şi inoportunăeste scena în care doctorul îi înapoiază lui Gavrilă Buhai sticla goală,,,după ce i-a golit conţinutul valoros în chiuvetă’’.
Autorul prozei scurte îşi extindeexerciţiul literar şi asupra mediului citadin, dezvăluindu-ne preocupările unor intelectuali, părerile şi discuţiile lor interminabile despre democraţie, despre vot, despre artă, despre viaţă şi moarte, pe care le întâlnimîn povestirile : ,, O partidă de poker’’, ,,Încă nu’’, ,,Şi pensionarii bârfesc’’. Ca un bun cunoscător al vieţii dascălilor, autorul se face mesagerul celor din învăţământ, mulţi dintre ei slujitori de excepţie ai acestui domeniu, dar ştie să pună în ,,vârful peniţei’’ pe carieriştii şi demagogii acestui sistem. O imagine potrivită pentru un film de scurtmetraj ar putea fi povestirea ,,Profesorul’’, în care Petru Nicoară îşi pierde minţile, îndrăgostindu-se deo studentă şi, după ce este abandonat, se sfârşeşteîntr-un mod tragic. Pline de haz, dar greu de suportat pentru conducătorul auto din,,Mătuşile din America’’sunt cicălelile nevestei sale şi ale celor două însoţitoare. Acelaşi umor străbate şi povestirea ,,Emulsia miraculoasă’’. Nu lipsesc nici scenele de amor descrise în detalii rebreniene.
În acest volum întâlnim şi secvenţe autobiograficeprin care, autorul îşi aminteşte cu drag de anii copilăriei şi ne oferă povestirea ,,Păstrează restul’’. Ca în romanele poliţiste, scriitorul devine în mod indirect anchetator în cazul crimei şi jafului de la ,,S.C. Bradul SRL’’. Viaţa religioasă este reflectată în lecturile: ,,Aşteptându-l pe ...popa’’ sau ,,Măicuţele’’.
Din punct de vedere stilistic, Icu Crăciun se dovedeşte un narator de excepţie, un peisagist desăvârşit, care pune miezul cuvântului pe şevaletul sufletului. Arta lui este sensibilă şi emoţionează. Sunt extraordinare descrierile celor trei Măguri, dar şi a altor frumuseţi naturale de pe Valea Someşului. Autorul se află într-un dialog permanent cu cititorul, folosind sintagme familiare: ,,vă sfătuiesc, vă spun, mă uit la el’’şi multe altele. Structura frazei este una rar întâlnită. Sunt puţini acei scriitori care îşi permit să lege un număr impresionant de subordonate în aceeaşi frază, fără să piardă logica ideii şi a mesajului. Limbajul său poartă amprenta autenticităţii, a frumuseţii lăuntrice, prin care, Icu Crăciun mai are încă atâtea de spus despre viaţă, în general.