Pr. Vasile Beni: Anul Nou-Clipe de reflecție și de bilanț

 

                    Dragii și bunii noștri credincioși!

        Ne aflăm cu ajutorul Bunului Dumnezeu la hotarul dintre ani, timpul parcă se oprește pentru o clipă și ne privește în suflet. Un an se închide ca o carte, iar unele pagini sunt luminoase, altele sunt udate de lacrimi. Au fost bucurii, dar și încercări, reușite, dar și căderi, oameni pe care i-am îmbrățișat și oameni pe care i-am pierdut.

      În aceste clipe de bilanț, nu suntem chemați să ne judecăm aspru, ci să ne așezăm înaintea lui Dumnezeu cu sinceritate. Să ne întrebăm: am iubit destul? am iertat cu adevărat? am mulțumit pentru daruri? De multe ori alergăm prin viață și uităm să privim cerul, uităm să spunem „Doamne, îți mulțumesc!” și „Doamne, iartă-mă!”

      Noul an, trebuie să fie pentru fiecare dintre noi nu doar o schimbare de calendar, ci o șansă la înnoirea inimii. Dumnezeu nu ne cere perfecțiune, ci întoarcere. Nu ne cere să fim fără greșeală, ci să nu rămânem fără nădejde. Fiecare început poartă în el promisiunea milei Lui.

Să pășim în anul ce vine cu mai multă credință decât frică, cu mai multă rugăciune decât grabă, cu mai multă iubire decât judecată. Iar dacă drumul va fi greu, să nu uităm că Dumnezeu merge înaintea noastră.

La mulți ani binecuvântați, cu pace în suflet și lumină în inimă! Amin.

Pr. Vasile Beni

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5