Părintele Vasile Beni: Rugăciunea „Doamne, scapă-mă!” este recunoașterea faptului că omul nu se mai poate salva singur și că are nevoie de mâna lui Dumnezeu

„Doamne, scapă-mă!” poate fi rugăciunea celui ce se luptă cu o patimă.....A celui ce cade iar și iar în același păcat.....A celui care și-a pierdut pacea....A celui care a rătăcit drumul...

              Textul Evangheliei la Duminica noua după Rusalii: ”Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului”(Mt.14,22-34).

Dragii și bunii noștri credincioși!

      Poate că una dintre cele mai cutremurătoare rugăciuni ale omului nu este una lungă, împodobită cu cuvinte meșteșugite, ci este tocmai aceasta: „Doamne, scapă-mă!” Este o rugăciune născută din adâncul disperării, din vârtejul necazului, din abisul în care omul nu mai vede nici o ieșire. Și tocmai pentru că este rostită cu sinceritate, Dumnezeu o ascultă cu milă.

       Această rugăciune a fost rostită de Apostolul Petru, în timp ce mergea pe apă spre Iisus și, cuprins de frică, a început să se scufunde. În acel moment de criză, Petru n-a mai avut timp de teologii, de explicații, de justificări. A avut doar o secundă, și în acea secundă, a strigat cu toată ființa lui: „Doamne, scapă-mă!”

       O rugăciune care se naște din pericolul real. Sunt momente în viață când nu mai putem ascunde nimic – nici durerea, nici neputința. Acolo, în adâncul încercărilor – când boala te răpune, când viața te doboară, când pierzi pe cineva drag sau când sufletul tău e sfâșiat de păcat – nu mai rămâne nimic altceva decât acest strigăt: „Doamne, scapă-mă!”

        Dumnezeu nu cere rugăciuni perfecte – cere inimi zdrobite. Cât de frumos este că Dumnezeu nu așteaptă de la noi fraze sofisticate, ci așteaptă sinceritate. Petru nu a zis: „Doamne, în virtutea promisiunilor Tale soteriologice și a providenței Tale divine, Te rog să-mi acorzi asistența Ta salvatoare.” Nu! A spus doar atât: „Doamne, scapă-mă!” Atât a fost nevoie pentru ca mâna lui Hristos să-l prindă.

     Nu e niciodată prea târziu să strigi. Tâlharul de pe cruce a avut un singur ceas. O singură rugăciune. Un singur strigăt: „Pomenește-mă, Doamne...” Și Hristos i-a răspuns: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai!” Așadar, nu este niciodată prea târziu. Nu contează cât de jos ai căzut, cât de murdar te simți, cât de departe ai rătăcit. Dacă mai poți rosti: „Doamne, scapă-mă!” – atunci, ești mai aproape de mântuire decât îți poți imagina.

    „Doamne, scapă-mă!”este rugăciunea omului căzut, dar care nu și-a pierdut nădejdea. „Doamne, scapă-mă” poate însemna: scapă-mă de boală, scapă-mă de frică, scapă-mă de păcat, scapă-mă de deznădejde, de moarte sufletească. Este o rugăciune universală. Poate fi rostită oriunde, oricând, în orice stare. Nu are nevoie de carte, de biserică, de vreme bună – are nevoie doar de inimă sinceră.

      Rugăciunea „Doamne, scapă-mă!” este cheia prin care Dumnezeu intră în viața ta. Atunci când spui „Doamne, scapă-mă”, faci un lucru sfânt: Îi deschizi ușa lui Dumnezeu. Îl lași să lucreze în viața ta. Îi ceri să preia El cârma corabiei tale, când tu nu mai poți conduce prin furtună.

      Chiar dacă, pe marea vieţii, trecem prin clipe dificile, când uităm de ajutorul dumnezeiesc, El este întotdeauna lângă noi, ca să întindă mâna şi să ne ridice din primejdia valurilor, de îndată ce strigăm : „Doamne scapă-mă!”  

     Rugăciunea „Doamne, scapă-mă” este o rugăciune a celor care nu mai au altă rugăciune. Dar este, poate, cea mai adevărată dintre toate. Dumnezeu nu caută rugăciuni lungi, ci inimi curate. Și când aude acest strigăt, nu întârzie. Poate nu vine cum ne așteptăm, dar întotdeauna vine.

    Apropindu-mă de încheiere să zicem și noi cu sfântul Ioanichie cel Mare rugăciunea: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie!“

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni