Pr. Vasile Beni: Duminica Floriilor. Între ”Osana!” şi ”Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L!”
Dragii și bunii noștri credincioși!
Intrarea în Ierusalim a Domnului este o sărbătoare a biruinţei lui Hristos asupra morţii lui Lazăr şi prefigurare sau anticipare a biruinţei Lui asupra propriei Sale morţi.
Suntem în preajma a două mari jertfe, una de la Cina cea de Taină, iar cea de-a doua de pe Crucea Golgotei, iar Duminica de astăzi este numită şi Duminica Floriilor care este poarta de intrare solemnă în Săptămâna Mare. Cu această zi începem săptămâna Pătimirilor care pentru noi creştinii, este cea mai importantă din întreg anul liturgic, deoarece în decursul ei s-au împlinit evenimente decisive prin care Dumnezeu a înfăptuit mântuirea noastră: pătimirea, moartea şi Învierea Domnului.
Intrarea Domnului în Ierusalim semnifică acceptarea suferinţelor şi morţii de către Mântuitorul, dar şi descoperirea Chipului Său Împărătesc, Ca Cel ce este Atotputernic, Stăpânitor al vieţii şi al morţii şi Biruitor veşnic al răului.
De ce vine Iisus la Ierusalim? El vine pentru că legea evreiască îi cerea fiecărui iudeu să meargă măcar o dată pe an la Templul din Ierusalim ca să aducă jertfe lui Dumnezeu. Dar şi pentru a împlini profeţia lui Zaharia proorocul care spunea: „Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe mânzul asinei" (Zaharia IX, 9).
De ce Iisus era trist atunci? Cetatea se bucură, copiii strigă Osana celui dintru înălţime, Hristos este aclamat cu ramuri de finic şi de măslini, semne ale bucuriei, iar El este trist. Şi poate că ne întrebăm de ce Iisus era trist atunci?
Era trist pentru că vedea cum un ucenic îl va vinde, un altul se leapădă, ba chiar cum toți îl părăsesc.
Era trist, pentru că vedea procesul, batjocura, bătaia și cununa de spini, dar şi moartea pe cruce.
Era trist, pentru că mesajul Său n-a fost înţeles de lume. El se pregăteşte să fie împărat peste inimi, oamenii doresc să îl pună împărat peste cetăţi, peste armate, să devină cuceritor şi stăpân în sensul omenesc al cuvântului.
Era trist, pentru că El cheamă la smerenie, dar doi dintre ucenicii Săi cer să fie de-a dreapta şi de-a stânga Lui în împărăţia cea lumească pe care sperau ei să o înfiinţeze.
Era trist, pentru că îl aude pe Apostolul Petru zicând: „Doamne, să nu Ţi se întâmple Ţie să fii răstignit!”, înţelegând Domnul Hristos că Apostolul Petru nu pricepuse nimic din mesajul pe care timp de trei ani şi jumătate îl lansase apostolilor şi, prin ei, lumii.
Era trist, pentru că îl vede pe Petru trădând doar peste câteva zile.
Era trist, pentru că dincolo de osanale, El vedea Crucea Golgotei, pentru că cei care acum îi strigă „Osanale”, peste câteva zile vor striga: „Răstignește-L, răstignește-L”.
De ce Iisus este trist acum? Pentru că Iisus vrea să intre în cetatea sufletelor noastre și de multe ori noi nu-l primim, iar dacă îl primim după aceea de multe ori îL răstignim.
Este trist pentru că El ne îndeamnă la iubire, iar noi ne îndreptăm spre ură.
Este trist pentru că El ne îndeamnă la pace, iar noi căutăm războiul.
Este trist, pentru că El ne iubește iar noi ne dușmănim.
Semnificaţia creştină a ramurilor de salcie. Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, prin rugăciune şi stropirea cu agheasmă, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi, ce simbolizează biruinţa vieţii asupra morţii.
Cuie, funii, scări și-ntr-una Tot mai greu ciocanul pică.
Şi-ntre două cruci pe culme, Altă Cruce se ridică.
Bucuroşi erau cu toţii, Că şi-au împlinit plăcerea.
Numai vântul şoptea parcă, Se apropie...... Învierea!
Tuturor celor care purtați nume de flori vă dorim să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!
Pr. Vasile Beni
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: Tristețe de Florii. De ce Iisus era trist atunci şi de ce este trist acum?
- Pr.Vasile Beni: Începând cu Duminica Floriilor îl întâlnim pe Iisus în clipele iubirii supreme
- Pr. Vasile Beni: Duminica Floriilor. Cum ar trebui să ne pregătim de Înviere
- Pr.Vasile Beni: Duminica Floriilor. De ce Iisus era trist atunci şi de ce este trist acum?
- Pr. Vasile Beni: Să iertăm toate pentru ca să ne putem bucura de Înviere
Adaugă comentariu nou