Pr .Vasile Beni: Duminica Floriilor. De ce Iisus era trist atunci şi de ce este trist acum ?

Drumul Mântuitorului spre Ierusalim

Dragii noştri credincioşi!

Duminica a şasea  din postul mare este numită ,,Duminica Floriilor”  şi încheie Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paşti.De fapt, fiecare duminică din Postul cel Mare are o consacrare anume. Astfel, dacă prima duminică — numită a Ortodoxiei — a fost inchinată credintei, cea de-a doua, a Sf. Grigorie Palama, a fost inchinată rugăciunii, pen­tru că acest Sfânt ne-a invăţat cea mai înaltă rugăciune — rugăciunea minţii, a inimii sau rugăciunea lui Iisus. Cea de-a treia duminică — a Sfintei Cruci — a fost inchinată jertfei, pentru că ce altceva reprezinta Crucea pentru noi, dacă nu jertfa şi lupta duhovnicească. Cea de-a patra duminica, numită a Sfântului Ioan Scărarul, a fost închinată ascezei, pentru că treptele „scării” acestui Sfânt scriitor inchipuie tot atâtea virtuţi pe care suntem chemaţi cu toţii să ni le agonisim prin asceza şi lupta spirituală, indeosebi prin „post si rugăciune”, iar duminica , a cincea, a fost inchinată pocăintei. Prin urmare, credinţa, rugăciunea, jertfa, asceza şi pocăinţa se constituie în tot atâtea trepte spre desăvârşire şi înviere, fiecare cu importanţa şi frumuseţea sa spirituală. 

Textul acestei evanghelii citit la sfânta Liturghie( Ioan 12, 1-1) este plin de înţelesuri duhovniceşti, haideţi să ne orim la două dintre ele:

1. De ce Iisus vine la Ierusalim ? El vine pentru că legea evreiască îi cerea fiecărui iudeu să meargă măcar o dată pe an la Templul din Ierusalim ca să aducă jertfe lui Dumnezeu. Apoi Domnul suie la Ierusalim, cu o săptămână înainte de Pătimiri şi de Învierea Sa din morţi, pentru a împlini o profeţie făcută cu mai bine de 400 de ani înainte. Astfel, Sfântul Prooroc Zaharia spunea: ,,Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei" (Zaharia IX, 9). Fiul lui Dumnezeu- vine îngenunchează şi spală picioarele omului-de ce? Pentru că Hristos nu s-a smerit doar în faţa lui Dumnezeu ci şi în faţa omului.pentru că se pomeneşte mai întâi de mirul de mare preţ al recunoştinţei Mariei faţă de Iisus pentru învierea din morţi a fratelui ei şi al Martei, Lazăr din Betania, care era şi prieten al Domnului Iisus Hristos.                                                                                                                                                                                                                                                                                                           Intrarea Domnului în Ierusalim semnifică acceptarea suferinţelor şi morţii de către Mântuitorul, dar şi descoperirea Chipului Său Împărătesc, Ca Cel ce este Atotputernic, Stăpânitor al vieţii şi al morţii şi Biruitor veşnic al răului. Împăratul Hristos îşi face intrarea biruitoare în Ierusalim, smerit pe mânzul asinei, în deplină ascultare, pentru a împlini voia atotputernică a Tatălui şi a muri pe cruce, preţ de răscumpărare pentru întreg neamul omenesc.

Dacă în tot timpul anului liturgic am parcurs duminică de duminică, zi de zi istoria iubirii lui Dumnezeu faţă de poporul său, o istorie desfăşurată în timp, (începând de la creaţie şi până la venirea în lume a lui Mesia, de la întrupare şi până la intrarea sa triumfală în Ierusalim) acum, începând cu această duminică îl întâlnim pe Iisus şi- l urmărim în momentele cele mai sensibile ale existenţei sale pământeşti, în clipele iubirii supreme. Acum îi însoţim paşii care-l poartă la altarul crucii şi al jertfei, până pe Calvar, îl vedem aşezat în mormânt, ca apoi să-l întâlnim ieşind victorios la o viaţă nouă.

De fapt drumul Mântuitorului spre Ierusalim şi spre Pătimirile Sale este comemorat la fiecare Liturghie prin Vohodul sau Ieşirea Mare. Preotul iese din altar pe uşa dinspre miazănoapte cu darurile pregătite la proscomidiar, în timp ce strana cântă "Ca pe împăratul tuturor să-L primim...", traversează naosul, pentru a intra înapoi prin uşile împărăteşti. El poartă sfântul potir şi sfântul disc, pe care sunt aşezate miride (pentru îngeri, sfinţi şi credincioşii vii şi adormiţi), semnificând universul întreg adunat în jurul Domnului Iisus Hristos, reprezentat prin Agneţ.Iar darurile sunt duse în altar spre a fi îndumnezeite şi transfigurate.                                                             

2. De ce Iisus era trist atunci şi de ce este trist acum ? Pentru că dincolo de osanale El vedea crucea Golgotei, pentru că  cei care acum îi strigă,,osanale”, vor striga :,,Răstigneşte-L, răstigneşte-L”. Era trist pentru că vedea cum un ucenic îl v-a vinde, un altul se leapădă,ba chiar cum toţi îl părăsesc. Era trist pentru că vedea procesul, batjocura, bătaia şi cununa de spini, moartea pe cruce, pe toate acestea le vedea. Iar tristeţea Lui nu era una obişnuită ci una amară, de aceea plânge pentru cetate, dar şi pentru neamul său care avea să moară pentru necredinţa lui. De ce este trist acum?-Pentru că El Iisus vrea să intre în cetatea sufletelor noastre şi de multe ori  noi nu-l primim, iar dacă îl primim după aceea de multe ori îL răstignim. Este trist pentru că El ne îndeamnă la iubire, iar noi ne îndreptăm spre ură. Este trist pentru că El ne îndeamnă la pace, iar noi căutăm războiul. Este trist,pentru că El ne iubeşte iar noi ne duşmănim. Este trist, pentru că El ne îndeamnă la ascultare, iar noi ne răzvrătim.  Amin!

Pr.Vasile Beni