Pr. Vasile Beni - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului vrea să ne spună tuturor: „Lăsați copiii să vină la Mine!”

Dragii noştri credincioşi!

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este sărbătoarea care anticipează marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Numită în popor Vovidenia sau Ovedenia care în slavonă înseamnă „intrare”, această sărbătoare aminteşte de ziua în care Sfinţii Ioachim şi Ana au adus pe fiica lor Maria, la vârsta de trei ani în Templul din Ierusalim.

       Potrivit Fericitului Ieronim, la intrarea în Templu erau cincisprezece trepte, după numărul celor cincisprezece psalmi „ai treptelor“, numiţi astfel pentru că la fiecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către preoţii şi leviţii care urmau să slujească. Ajunşi la Templu, Părinţii Ioachim şi Ana au aşezat-o pe Maria pe prima treaptă, iar ea, îndată şi nesprijinită de nimeni, a alergat pe trepte, ajungând repede la cea mai înaltă, unde a şi rămas în picioare, întărită de harul lui Dumnezeu.

       Evenimentul sfânt al intrării pruncei Maria în Templul din Ierusalim a fost fructul unei făgăduinţe. Tradiţia ne spune că părinţii Ioachim şi Ana, în vârstă fiind şi neavând copii, în rugăciunile lor fierbinţi de a-i binecuvânta Cel de Sus cu un prunc, au făcut legământ în faţa lui Dumnezeu că de-l vor dobândi, îl vor afierosi Domnului, adică îl vor duce la Templu.

       În lucrarea despre viaţa Sfintei Fecioare Maria, Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte de un sens mai adânc al dorinţei lui Ioachim şi a Anei de a fi părinţi: „Ei voiau să se nască ceva nu numai pentru a şterge ocara lor, dar şi cea a lumii întregi, pentru a o duce la o slavă mai înaltă“.

       Aici, la templu, Fecioara Maria era hrănită în chip miraculos în fiecare zi de un înger, dar pe lângă hrana trupească, grija cea mai mare a Fecioarei Maria era curăția, rugăciunea, fapta bună și ascultarea.

       La Templu, ne spune tot Tradiţia, Maria a stat 12 ani, alături de alte fecioare care vieţuiau acolo. Apropiindu-se vremea Buneivestiri, în urma unei porunci tainice de sus, Maria a fost încredinţată cu logodnă bătrânului Iosif, rudenia sa, spre ocrotire şi garanţie a fecioriei.

    Scurte învăţături de la această frumoasă sărbătoare:

    Dacă ar trebui să le facem portretul moral al lui Ioachim, dar şi al Anei, părinţii Fecioarei Maria, am putea spune că ne pot fi un model de viaţă pentru că şi-au dorit copii, cerând prin rugăciune lui Dumnezeu acest lucru.

      Ioachim şi Ana s-au ţinut de cuvânt. Pentru că ceea ce drepții părinți Ioachim și Ana au promis înaintea lui Dumnezeu au împlinit întocmai, dovedind credincioşie şi demnitate, chiar cu preţul lacrimilor şi al acceptării singurătăţii.

    Aşa cum prunca Maria a fost dusă la Templu, să ne ducem şi noi pruncii la Biserică, spre a fi împărtăşiţi cu Sfintele Taine, spre a fi mai apoi spovediţi, spre a prinde dragoste de sfintele slujbe şi a creşte în atmosfera curată a Sfântului Lăcaş. Pentru că Biserica este un loc sfânt şi sfinţitor. „Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor!”

      Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică vrea parcă să ne spună tuturor: ,,Lăsați copiii să vină la Mine că a unora ca acestora este Împărăția Cerurilor”, pentru ca aceștia să poată învăța despre Iisus Hristos, care a spus ,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Amin.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5